Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

La sfârşitul proiecţiei filmului La piel que habito / Pielea în care trăiesc (2011), de Pedro Almodóvar, Saşa Pană jr. , da, aţi citit bine, e vorba de fiul celebrului poet avangardist Saşa Pană, mi-a spus: „Totul pentru nimic!” Aşa poate fi rezumat filmul vedetă al evenimentului „Les films de Cannes a Bucarest”. Totul, adică tot ce are arta filmului mai preţios, scenariu, imagine, actori, decoruri, costume, muzică, toate minunile acestei arte, însă pentru nimic, pentru că tot acest armament artistic şi de producţie a fost pus în slujba unei ţinte iluzorii. E de necrezut! Nici o metaforă, nici o parabolă, nimic general, doar un caz patologic, un caz criminal, un savant, Robert Ledgard (Antonio Banderas), care sechestrează un tânăr şi îi schimbă sexul. De ce? Ca să se răzbune pentru că acest tânăr, Vicente (Jan Cornet), a încercat s-o violeze pe fiica lui, Norma (Blanca Suarez), care a făcut un şoc şi a murit. O răzbunare ciudată şi aşa Vicente devine Vera (Elena Anaya), o amantă perfectă pentru Robert!
Această poveste se amestecă însă cu o alta, total forţată: timp de 12 ani, de când soţia sa a murit într-un incendiu de maşină, Robert, care e un eminent specialist în chirurgie plastică, a lucrat la un experiment revoluţionar care îl obsedează: un nou tip de piele, artificială, rezistentă la arsuri, care ar fi putut-o salva. El salvează trupul ars, îl tot repară, dar rezultatul este un monstru, care, când se priveşte în oglindă, se sperie şi se aruncă pe fereastră. De aici apar tot felul de alte fire epice. O servitoare, Marilia (Marisa Parendes), îi povesteşte Verei, pe care o păzeşte şi îngrijeşte, că e mama lui Robert şi a lui Zeca, făcuţi cu bărbaţi diferiţi. Zeca e un dement, care produsese accidentul de maşină. Şi în ziua de carnaval vine cu o masca de tigru, intră în casa doctorului Robert, unde mama lui era servitoare şi o descoperă pe ecranele de supraveghere pe Vera, o caută, o găseşte şi o violează, crezând că e soţia lui Robert reînviată, pe care o dorise. Dar Robert apare la timp şi îl împuşcă când tocmai o viola pe Vera.
Sunt numeroase alte fire care tot încurcă desfăşurarea cât de cât logică a acestei poveşti voit încurcate, tot mai încurcate, lăsate în coadă de peşte, fiindcă Vera, după ce se culcă cu Robert, iar acesta o lasă liberă, să iasă din casa-închisoare, va descoperi într-un ziar poza sa pe când era Vicente, şi se va răzbuna, îi va împuşca pe cei doi călăi ai săi, Robert şi Marilia. Apoi, după şase ani de dispariţie, revine acasă, la croitoria mamei sale (Susi Sanchez), spunându-i că ea e el, Vicente, fiul răpit. Dovadă că e îmbrăcat în rochia pe care i-o dăduse Cristinei (Barbara Lennie), o angajată, pe care Vicente o iubise.
Aşa se termină o poveste, care de aici poate deveni alt film. Ce va face Vera, va continua să fie femeie sau îşi va face o nouă operaţie, să redevină Vicente?
Celelalte filme ale lui Almodóvar pe care le-am văzut, începând cu Todo sobre mi madre (1999) şi până la Hable con ella (2003), Mala Educacion (2004), Volver (2006) şi Los abrazos rotos (2009), comentate anterior, conţin de regulă poveşti melodramatice, tot încurcate, dar care se ţin de realitate, au un fir realist, rupt din viaţă, pe când aici, în La piel que habito, suntem în plină ficţiune, în broderia unei trame având o sămânţă ştiinţifică, transgeneza, un domeniu interzis de ştiinţă, testat numai pe şoareci, nu pe cobai umani, cum face Robert, încălcând toate prescripţiile medicale, implicit cuvântul dat preşedintelui Institutului de Biotehnologie (Jose Luis Gomez), care îi interzisese astfel de experimente.
Dar Robert se dovedeşte un caz patologic, un fel de Frankenstein. Dar dacă Victor Frankenstein se dovedeşte un savant cu credinţă în Dumnezeu, căci spune că omul trebuie să-și recunoască limitele fără a căuta să-și măsoare puterile cu Creatorul divin, dovadă că omul artificial pe care îl face este un monstru, dimpotrivă, Robert creează Frumuseţea, Femeia. El face însă ceva îngrozitor, răpeşte un tânăr, îi schimbă sexul, pielea, faţa, sânii, îl învaţă cum să-şi lărgească vaginul, îşi face amantă din creaţia sa, îşi ucide fratele, de unde seria de crime.
Adică filmul lui Almodóvar este un fel de ghiveci, în care se amestecă elemente SF, thriller, horror, melo, într-un decor futurist, care ne aminteşte de Portocala mecanică. În film, ca şi în personajul Robert, se împletesc toate monstruozităţile, de la devoţiunea maternă şi violenţa sexuală la tot felul de răzbunări şi obsesii.
Şi toată această poveste este îmbrăcată într-un rafinament estetic, în numeroase cadre seducătoare, pline de capcane erotice, dar şi de evadări ştiinţifice, medicale, de laborator experimental, într-o saga epică, din care lipseşte însă umorul, ironia, ceea ce în filmele americane similare nu se întâmplă. Tot acest vertij, cu întoarceri în trecut şi plonjări în viitor, într-o dezvoltare alambicată, cu multe planuri fără legătură între ele, reprezintă în fond o gratuitate în sine, fiind totodată o lecţie de cinema, dar un altfel de cinema, în care arta e ruptă de adevăr şi de o semnificaţie oarecare.


Comentarii

vtwvvsotic eC67pU , [url=http://ufhdhejhptai.com/]ufhdhejhptai[/url], [link=http://stlcbrhgghsj.com/]stlcbrhgghsj[/link], http://sgramaswpppf.com/

23 octombrie 2011 17:39

vcyccw itl2u7 wetruoqccpzc

23 octombrie 2011 13:22

Bertie Hey, that's the gertaset! So with ll this brain power AWHFY?

22 octombrie 2011 16:54

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.