Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Liderul PSD, Victor Ponta, a afirmat în faţa instanţei, la finalul audierii în dosarul Referendumului, că toate deciziile de suspendare şi campanie pentru referendumul din 2012 au fost asumate de toţi liderii USL.

Preşedintele social-democrat a arătat că mesajele sms de campanie nu sunt făcute de liderii politici, ci de consultanţi politici, fiind aprobate de către echipa de campanie, cu decizii luate uneori de o echipă de reacţie rapidă fără consultarea liderilor.

El a adăugat imediat că nu ştie dacă lui Dragnea i s-a cerut acordul pentru conţinutul mesajul transmise prin sms la referendumul din 2012, dar că el personal, dacă ar fi fost consultant, şi-ar fi dat imediat acordul, deoarece prezenţa la vot, care putea fi astfel impulsionată, este o expresie a esenţei democraţiei.

"Din echipa de creaţie cunosc că făceau parte Bogdan Teodorescu, Dan Mihalache de la PNL, oameni politici şi din afara partidelor", a precizat Ponta.

Şeful Guvernului a mai arătat că, la acel moment, în calitate de prim-ministru, a fost legal informat de toate instituţiile cu atribuţii, referitor la campanie şi vot, fiind exclus să fi existat vreo reţea de fraudare constituită organizat fără ca aceste instituţii să fi sesizat.

El a spus că a fost informat la referendumul din 2012 că cetăţenii erau îndemnaţi la vot "prin mijloace legale", nu prin mass-media, deoarece legea nu permite, şi că ştia că multe persoane doreau să voteze, dar secţiile erau închise.

Întrebat la ICCJ dacă era informat că în ziua referendumului s-ar fi transmis mesaje în teritoriul, semnate "Liviu Dragnea" sau "PSD SG", pentru a exista o anumită conduită faţă de alegători, Ponta a afirmat că era informat că prin mijloace legale, nu prin mass-media, deoarece Legea audio-vizualului nu permite, cetăţenii erau îndemnaţi la vot.

Întrebat şi dacă a văzut vreun astfel de mesaj, Ponta a răspuns că nu îşi aminteşte, dar el a primit mesaje că ar fi persoane care doreau să voteze, dar secţiile se închideau.
---------------------------

UPDATE: Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a venit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru a fi audiat în dosarul Referendumului, el declarând că vrea să spună adevărul în acest dosar şi că a dorit să vorbească şi în faţa procurorului, dar acesta nu l-a acceptat.

"Vreau să spun adevărul. Am vrut să-l spun în faţa procurorului şi procurorul nu m-a acceptat", a spus Ponta, la intrarea în sediul ICCJ.

Cu puţin timp înaintea lui Ponta, la ICCJ au venit şi miniştrii Liviu Dragnea şi Mircea Duşa.

Duminică, Ponta preciza că se va prezenta în faţa instanţei şi va explica faptul că, bazat pe informaţiile avute ca lider de partid şi premier, nu a făcut nimeni în 2012 vreo schemă de fraudare

"Voi spune adevărul şi numai adevărul, şi anume că, din toate cunoştinţele pe care le-am avut ca lider de partid şi prim-ministru, nu a făcut nimeni în 2012 vreo schemă de fraudare, ci chiar au venit 7,4 milioane de români să voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu. Că nu s-a întâmplat, e o poveste pe care nu cred că mai trebuie să o redeschidem acum, dar aici vorbim de responsabilităţi penale şi o să spun ceea ce ştiu, ceea ce mă va întreba instanţa, avocaţii sau proccurorul, şi voi spune doar adevărul", a spus Ponta, duminică.

Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul "Fraudă la referendum", în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

-------------------------

Victor Ponta va fi audiat astăzi ca martor în dosarul Referendumului, în care este judecat Liviu Dragnea. Magistraţii au dispus să fie citaţi în dosar toţi martorii propuşi de avocaţii inculpaţilor.

De altfel, mai multe audieri vor avea loc astăzi, după ce zilele trecute au ajuns la instanţă şi fostul ministru Constantin Niţă şi Robert Negoiţă.

Premierul a anunţat că se va prezenta în faţa judecătorilor, pentru că în 2012 nu a fost nicio încercare de lovitură de stat.

Vă reamintim, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru că şi-ar fi folosit influenţa cu scopul fraudării referendumulului pentru demiterea preşedintelui.


Comentarii

gheorghe craioveanu Vad ca si tu esti un prost Florin Belei,,,de aia e judecat Dragnea ca nu a fost fraudat referendumul,,,,noi vrei sa isi de-a demisia si tiganul albanez Ponta demisia,,,ca a furat destul...

1 aprilie 2015 17:52

basist anti-socialist Mai Bilei, iti mai explic o data. Daca nu intelegi nici acum, din doua una: ori esti iremediabil timpit, ori FEFUZI sa intelegi. Iti place mai mult povestea ta, formata de propaganda de la latrine. Deci, pe puncte: 1. NIMENI nu spune ca Referendumul si demiterea ar fi fost ilegale. 2. Nu a fost "lovitura de stat" pt ca nu a reusit. A fost o TENTATIVA. 3. A fost un PUCI PARLAMENTAR. Nu s-au folosit tanbcuri si pusti, ci LEGI. Date pe loc, Ordonante de Urgenta, ptrin care, in 24 d eore, au fost schimbati sefii camerelor, schimbate majoritati,. disfiintat Avocatul Poporului, limitate atributiile CCR, modificat cvorumul, schimbat numarul de alegatori determninat OFICIAL de BEC. Mai sunt, le gasesti in ziarele de atunci. 4. Frauda de la Referendumul consta nu in faptul ca "oamenii au fost chemati la vot", cum continuati sa spuneti, ci MODUL in care au fost organizate: vot multiplu, vot ilicit (de persoane plecate din tara), vot dal mortilor, turism electoral, folosirea datelor din sectii in mod ilegal (se stia CINE nu a votat inca si trimisi oameni sa obtina votul lui). Au mai fost, le vom afla in zilele si lunile urmatoare. Vad ca Mitomanul sustine ca intreg USL a sprijinit acest "eveniment". Sper ca acum ti-e clara macar IMAGINEA reala.

11 martie 2015 19:51

PRECIZARE: la puscarie !

11 martie 2015 11:43

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.