Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Guvernul va achiziționa în regim de urgență echipamente de protecție, precum seturi de suport respirator sau substanțe de dezinfectare, în contextul epidemiei de coronavirus din China. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat că la nivel național există acum 1.000 de kituri pentru diagnosticarea bolii.

Anunțul a fost făcut duminică de către miniștrii Afacerilor Interne și Sănătății, Marcel Vela și Victor Costache, care au precizat că în următoarea ședință a Guvernului va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru a fi achiziționate în regim de urgență echipamente de protecție, precum izolete pentru transporturi pe targa, seturi de suport respirator, substanțe pentru dezinfectare sau filtre pentru echipamente de izolare. Vela a spus că aceste achiziții vor fi făcute în regim de urgență de către Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate din subordinea Ministerului Finanțelor. Ministrul Sănătății a amintit că la nivel mondial sunt confirmate peste 11.000 de cazuri de pneumonie cu coronavirus, dintre care 20 în state din Uniunea Europeană: 7 în Germania, 6 în Franța, 3 în Italia și către unul în alte țări. El a subliniat că infecția cu coronavirus nu a fost confirmată în niciun stat din jurul României și nici în Rusia. Costache a precizat că Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală are capacitatea, din această săptămână, de a diagnostica orice caz suspect, iar de luni infecția cu coronavirus va fi putea fi diagnosticată și de către spitalele de boli infecțioase din Iași și Cluj, care vor primi 100 de kituri pentru diagnostic. "La nivel național există 1.000 de kituri și urmează să mai fie achiziționate. Avem o capacitate bună de diagnostic", a declarat ministrul Sănătății. El a mai spus că tot începând de luni va exista personal suplimentar de la direcțiile de sănătate publică din țară care să ajute Poliția de Frontieră în demersurile de verificare a persoanelor care sosesc din China. Toate persoanele care ajung în România și au călătorit în ultimele 14 zile în China sunt trecute într-o bază de date și monitorizate, iar pe aeroporturi au fost create culoare speciale pentru pasagerii întorși din China.

Integral pe Hotnews



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.