Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Decizie de ultimă oră pentru turiștii care vor să ajungă în Grecia. Până marți noapte a fost suspendată emiterea de formulare de călătorie pentru cei care merg în vacanță cu mașina sau cu autocarul.

Prin urmare, cine a obținut formular până acum poate pleca în concediu în Grecia, cine nu, după ziua de marți. Aceasta în condițiile în care, de miercuri dimineață, e obligatorie prezentarea unui test negativ COVID la singurul punct de frontieră terestru deschis pentru intrarea turiștilor în țară, Kulata-Promachonas.

Pe site-ul pus la dispoziție de autoritățile elene pot completa acum formularul doar cei care merg cu avionul sau pe cale maritimă. Autoritățile elene au precizat că testul COVID va fi necesar de miercuri, 15 iulie, de la ora 6 dimineața, și nu de marți, așa cum au anunțat inițial. Testele trebuie să fie făcute cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară, la un laborator acreditat, altfel nu vor fi luate în considerare. Chiar și așa, autoritățile elene precizează că turiștii vor fi testați aleatoriu în continuare.

Integral pe Digi24



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.