Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Senatul a respins, marți, Ordonanța de urgență prin care alocațiile copiilor urmau să fie majorate cu 20% de la 1 septembrie. În acest caz, dacă și votul din Camera Deputaților va fi similar, legea care obligă Guvernul să dubleze alocațiile, va rămâne în vigoare. Ordonanța de Urgență a Guvernului, prin care dublarea alocațiilor ar urma să se facă etapizat, până în anul 2020, va fi adoptată, prin lege, de către Parlament, însă în sensul revenirii la prevederile referitoare la punerea de îndată în aplicare a majorării acestor indemnizații.

Ieri, conducerea Senatului, prima cameră sesizată cu adoptarea unei legi de aprobare a OUG prin care cuantumul majorării alocațiilor, pentru anul în curs, ar urma să fie de doar 20 de procente, a înaintat proiectul Comisiei pentru Muncă, anunță JURNALUL NAȚIONAL. Social-democrații împreună cu parlamentarii PPUSL, ai ALDE și ai Pro România au eliminat exact această prevedere din actul Guvernului. Mai exact, dublarea alocațiilor să fie făcută începând cu anul 2020, nu eșalonat până în anul 2020.

Decizia fost adoptată cu 87 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 12 abțineri, afirmă ANTENA3. „Demonstrați că vă pasă și faceți un pas necesar pentru copiii țării. Alocați fondurile necesare. Dacă nu, plecați cu toți incompetenții de la Guvern. Nu mai mințiți, nu mai furați și veți avea bani pentru alocații și pentru pensii. PSD va vota pentru raportul de respingere a ordonanței de urgență”, a spus în timpul dezbaterilor senatorul PSD Ion Rotaru.

La rândul ei, Florina Presadă, a anunțat că USR se abține de la vot. „Am asistat în ultimii doi ani la o confruntare politică între cele două partide, plină de populism și ipocrizie. Alocațiile copiilor au devenit un subiect preferat de politicienii vechilor partide, PNL și PSD, pentru a câștiga capital politic. (...) USR e de axcord cu aceste creșteri, atât timp cât sunt sustenabile. USR va vota abținere”, a spus Presadă. Drepturile copiilor nu se negociază”, a continuat senatorul UDMR.

De aici, Ordonanța va fi transmisă Camerei Deputaților, care, precizează DIGI24, este și forul decizional. Procesul parlamentar pe acest subiect urmează să se încheie, cel mai probabil, în plină campanie electorală pentru alegerile locale. Planul Guvernului Orban de a ignora atât legea adoptată de Parlament și promulgată de președinte, precum și decizia CCR riscă să fie dat peste cap, chiar la debutul campaniei electorale pentru alegerile locale.

După ce și deputații - majoritari de la PSD, ALDE, Pro România si PPUSL - ar urma să adopte legea tot în sensul dublării, de anul acesta, a alocațiilor, actul normativ poate fi contestat de către Executiv sau de către PNL la Curtea Constituțională. Și după ce ajunge la promulgare, pe masa președintelui, legea poate fi fie întoarsă la reexaminare, fie retrimisă la CCR. ADEVĂRUL constată că acest lucru poate însemna că o tranșare finală a problemei să se suprapună peste campania electorală aferentă alegerilor locale din data de 27 septembrie.

Pe 30 iulie, preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a afirmat că ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii este „o altă ipocrizie marca PNL”, amintește UNIVERSUL. Ieri, premierul Ludovic Orban a făcut o serie de declarații referitoare la atacurile PSD din ultima vreme. Prim-ministrul a spus că Guvernul va recurge la toate armele constituționale și legale pe care le are la dispoziție pentru a salva România de dezastrul pe care îl pune la cale PSD.

„Toate agențiile de rating urmăresc evoluția economiei românești și evoluția bugetului. Orice degradare din partea unei agenții de rating crește costul oricărei finanțări externe. Este clar că o perioadă de timp o să trebuiască să finanțăm un deficit bugetar mai mare decât deficitul bugetar de 3%, care este admis la nivel european.

Orice creștere a costului finanțării aruncă pe spinarea copiilor, cărora vor ei să le plătim dublu alocațiile, toate datoriile, pe care suntem obligați să le facem pentru a plăti cheltuieli. Problema este că, la un moment dat, putem ajunge în situația în care nu mai putem finanța deficitul.

Oare PSD își dorește să ajungem în situația în care România să nu mai aibă bani să plătească salarii, pensii, investiții, să plătească alocații de copii? Iresponsabilitatea PSD depășește orice limită și suntem categoric împotriva acestui populism grețos”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, citat de REALITATEA.

Legea prin care urmau să fie mărite alocațiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de președintele Klaus Iohannis, amintește COTIDIANUL. Alocațiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilități începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani. Premierul Ludovic Orban a spus în repetate rânduri că guvernul nu își permite dublarea alocațiilor din cauza lipsei de bani de la bugetul de stat.

Deși pare că, temporar, Guvernul se află în avantaj din punct de vedere al calendarului, PNL va avea bătăi de cap nu doar cu dublarea alocațiilor, dar și cu majorarea pensiilor, cu 40 la sută, afirmă JURNALUL NAȚIONAL. Executivul dorește să majoreze pensiile doar cu 14 la sută, iar restul drepturilor prevăzute de lege să fie acordat, eșalonat, tot până în anul 2022.

Din punct de vedere juridic și constituțional, nu există nicio diferență între obligația Guvernului de a dubla alocațiile chiar de anul acesta și de a majora pensiile cu 40% începând cu 1 septembrie. Iar considerentele reținute de CCR, prin decizie definitivă și general obligatorie, pe tema alocațiilor au transpunere directă și în eventualitatea în care liberalii vor încerca să “fenteze” și legea pensiilor.


Comentarii

Cristi Nu mai, acest guvern incompetent s-a lăsat singur în ofsaid.

11 august 2020 11:21

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.