Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Apreciate unanim drept „istorice”, negocierile inter-afgane derulate la Doha, sub înaltul patronaj al șefului diplomației americane, Mike Pence, au confirmat dorința SUA de a se retrage cât mai repede din cel mai lung și costisitor conflict militar din istoria lor, după aproape două decenii în care administrația de la Washington s-a lămurit, pe banii contribuabililor de peste Ocean, că încercarea de a occidentaliza Afganistanul a fost, încă de la bun început, o cauză pierdută.

La șase luni de la semnarea altui tratat istoric, cel dintre SUA și talibani, gruparea militantă islamistă a fost adusă la masa negocierilor cu guvernul afgan, la Doha, la sfârșitul săptămânii trecute, aceasta fiind una dintre condițiile acordului încheiat în februarie. Deși tratatul parafat la începutul anului prevede, în linii mari, retragerea totală a forțelor americane și ale coaliției internaționale la 14 luni de la semnarea acordului, dacă talibanii respectă partea lor de înțelegere, documentul nu soluționează problema campaniei teroriste furibunde lansate de jihadiști contra autorităților de la Kabul, în încercarea de a detrona actualul guvern și de a instaura o lege islamică radicală. Și, din acest motiv, demararea tratativelor de pace inter-afgane de la Doha era așteptată cu ceva speranțe.

Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

v Cu toate bogatiile subsolului, cred ca aceste popoare, trebuiesc izolate sa nu li se permita sub nici-un motiv "amestecarea" populatiei, civilizate cu acesti neoameni. Cei care se considera mai "educati" sa se "lupte" pt o tara civilizata, iar arabii sa se bata intre ei pina o sa cistige una din secte. Este pacat ca din "umanitate" sa moara lume nevinovata, deoarece s-a dovedit mult ani si in diverse locuri ca nu pot fi educati, ei migreaza spre tarile unde primesc bani fara sa munceasca, ba chiar incearca sa-si impuna legile lor.

16 septembrie 2020 16:29

Oltean Deci, este clar ca americanii si aliatii NATO (inclusiv Romania) nu sunt agreati de populatie, fiind catalogati ca si agresori. Inca un Vietnam pentru agresori.

16 septembrie 2020 12:40

Oltean Deci, este clar ca americanii si aliatii NATO (inclusiv Romania) nu sunt agreati de populatie, fiind catalogati ca si agresori. Inca un Vietnam pentru agresori.

16 septembrie 2020 12:38

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.