Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Kelemen Hunor a declarat, pentru Europa Liberă, că președintele Klaus Iohannis ar trebui să cheme partidele la consultări pentru a discuta despre data alegerilor parlamentare. Poziția liderului UDMR, care l-a atacat foarte dur pe președinte în urma unor declarații despre Marcel Ciolacu și Ungaria, este extrem de complicată - vrea alegeri pe 6 decembrie, dar e de acord și ca Parlamentul s-o stabilească.

Cabinetul Orban a stabilit pe 3 septembrie, prin Hotărâre de Guvern, că alegerile parlamentare se vor desfășura pe 6 decembrie. Curtea Constituțională a decis ieri că Hotărârea își va „înceta de drept efectele” după intrarea în vigoare a legii care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor, scrie europalibera.org.

Astfel, întreg calendarul pentru alegerile parlamentare ar putea să fie aruncat în aer. Contextul epidemiologic ridică și el semne de întrebare, în condițiile în care numărul infectărilor a ajuns la recordul de peste 4.000 de cazuri pe zi.

Poziție ciudată a liderului UDMR

Kelemen Hunor a precizat pentru Europa Liberă poziția UDMR: susține legea prin care Parlamentul decide data alegerilor, dar susține și ca parlamentarele să aibă loc pe 6 decembrie. „Dacă amânăm alegerile, nu înseamnă că dispar brusc îmbolnăvirile. Am avut alegeri locale și din cauza scrutinului sunt convins că nu am avut mai multe cazuri. În alte state nu a existat un scrutin electoral și tot vedem o creștere a cazurilor. Nu există o legătură de nici un fel între o zi de alegeri și cazurile de coronavirus”, a subliniat liderul UDMR.

Integral pe Evenimentul Zilei



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.