Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Șoc și groază la Antena 3. O supervedetă s-a infectat cu COVID-19 chiar înainte de a naște. Ce a urmat e dramatic. Este vorba de jurnalista Carmen Moise, de la Antena 3 care a spus ce a pățit chiar înainte de a-i naşte pe gemenii săi Vlad şi Ela.

Ea a povestit într-o postare pe Facebook experienţa la Maternitatea Bucur.

"Miercuri, am făcut testul, joi dimineață am aflat că sunt pozitivă și am fost transferată de urgență la Maternitatea Bucur, iar la ora 11.52 venea pe lume Vlad. 2000 de grame. Un minut mai târziu, Ela. 1,120 g. I-am auzit plângând pe amândoi. Puternic, si cu un fel de ecou. Așa mi s-a părut mie. Nu i-am văzut. Nu i-am vazut până azi, când ei împlinesc o săptămână, decât în fotografii. Dar acum, când scriu aceste rânduri, din camera de spital de unde se vede pe fereastră un colț de cer și ultimul etaj al fostei fabrici Pionierul, vă spun cu mâna pe inimă că Dumnezeu mă iubește tocmai pentru că am ajuns aici. Pentru că locul ăsta, de care m-am temut și eu, și se teme toată lumea, ca fiind ultima redută în bătălia cu pandemia, a fost, de fapt, salvarea mea și a copiilor mei" a declarat Carmen Moise.

Integral pe Capital



Comentarii

Mega-tragedie, hiper-dramă la Haznaua 3 O Hiper-mega-super-anonimă a fost muită de virus, iar puletele de la Căcatpital a dat în dracii șocului, groazei, găoazei, etc. A căzut termo-hiper-nucleara în hambarele colhozului de la Antena Șanț, virusul e cât capra și a pleznit-o peste muian pe nimica aia anonimă. Varanul n-a crăpat de ditamai tragedia asta?

18 octombrie 2020 5:20

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.