Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Pensiile speciale continuă să creeze o discrepanță uriașă între oamenii privilegiați de sistem și cei care se confruntă cu neajunsurile zilnice. Ca o comparație între cifrele care urmează să fie prezentate, anul trecut, în România, salariul mediu net a fost de 3000 de lei, iar pensiile celor care au muncit zeci de ani încă nu se ridică la un nivel care să le asigure persoanelor în vârstă un trai decent.

Totuși, există și categorii răsfățate de sistem, anunță EVENIMENTUL ZILEI. Astfel, foști polițiști, militari, magistrați sau diplomați sunt beneficiari de pensie specială. Aceștia nu s-au mulțumit doar cu venitul asigurat de stat, ci s-au reangajat în sistemul bugetar. Rezultatul? Pensia se cumulează cu salariul, iar veniturile ajung la cifre uriașe. Deși toți politicienii își doresc, la nivel verbal, reglementarea situației, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

Conform EUROPA LIBERĂ, vicepreședintele Oficiului Național pentru Combaterea Spălării Banilor, Constantin Ilie Aprodu, a adunat anul trecut un salariu de 112.000 de lei. La acest venit s-a adăugat și pensia militară. MapN i-a virat lui Aprodu, pe tot anul, aproximativ 221.000 de lei. Nici președintele Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), Marius Petrescu, nu are o situație rea. Acesta a încasat anul trecut un salariu de 130.000 de lei în calitate de demnitar, el fiind secretar de stat la ORNISS, dar și 95.736 de lei „pensie diplomatică”. În total, 225.736 lei, adică 47.000 de euro anual.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, unul dintre cei mai vocali sindicaliști, va deschide lista PSD Călărași pentru Camera Deputaților. La cât câștigă acum, Coarnă mai degrabă va pierde la veniturile lunare. Totuși, va cumula pensia MAI cu salariul, constată NEWSWEEK. Dumitru Coarnă s-a pensionat la vârsta de 45 de ani, iar acum primește, potrivit propriei sale declarații de avere, o pensie de 5.000 de lei. Pensia medie, lunară este, în România, de 1.436 de lei.

Astfel, Coarnă - care a ieșit la pensie cu două decenii înaintea unui muncitor sau inginer - încasează patru pensii medii. Ca lider al sindicatului polițiștilor, Coarnă mai încasează, anual, 176.905 lei, adică 14.700 de lei pe lună.

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader ,a primit anul trecut un salariu de 468.233 de lei de la Facultatea de Drept a Universității Alexeandru Ioan Cuza, de la Ministerul Justiției și de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), anunță EUROPA LIBERĂ. Pe lângă salariu, la cei 60 de ani ai săi, Toader a încasat o pensie de 367.000 de lei, în total 835.233 de lei, echivalentul a 174.000 de euro.

De altfel, cele mai șocante pensii sunt în Justiție, susține CAPITAL. Este incredibil cât are consiliera ministrului, Cătălin Predoiu. Monica Șerbănescu, care deține funcția de consilieră a ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, a fost  procuror.  Șerbănescu a încasat anul trecut un salariu de la MJ de 26.812 de lei. Pensia specială a fost de 378.466 de lei, proveniența acesteia fiind „instituții publice din România.

Lidia Barac este secretar de stat la Ministerul Justiției și fostă judecătoare. Anul trecut, a încasat pe aproape două luni un salariu de 17.600 de lei. La acesta s-a adaugat o pensie anuală de 309.312 de lei. Veniturile anuale au fost de 326.912 lei, adică peste 68.000 de euro, mai spune sursa citată.

Trebuie amintit că la sfârșitul lui 2019, guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe o lege privind interzicerea cumului pensiei cu salariu de la stat și înghețarea indemnizațiilor demnitarilor pe anul 2020. Legea a fost atacată la Curtea Constituțională de PSD pe 30 decembrie 2019.

Deputatul USR Claudiu Năsui, citat de G4MEDIA, a semnalat luni că, în decurs de cinci luni, Curtea Constituţională nu a luat o decizie în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor speciale, susţinând că, în perioada iunie – septembrie, au fost alocate 3,36 miliarde lei pentru plata acestora. „Risipa de bani continuă, în timp ce clasa politică îşi acordă noi privilegii. Nu trece săptămâna fără să mai auzim de un nou vot pentru a acorda noi sporuri sau beneficii celor apropiaţi de centrii de putere. Între timp, lupta pentru a le păstra pe cele vechi se dă la cel mai înalt nivel.

De aproape cinci luni aşteptăm un verdict de la CCR legat de impozitarea pensiilor speciale. Evident că aşteptăm un răspuns de la cei care ei înşişi beneficiază de pensii speciale, unii chiar multiple. Ce înseamnă asta pentru români? Ei bine, peste 3 miliarde de lei s-au dus în plină pandemie în pensiile speciale. Asta doar în ultimele 4 luni de zile, de când a trecut votul de impozitare în Parlament. Imediat se vor face 5, astfel că specialii vor mai încasa o pensie, în timp ce noi aşteptăm răspunsul CCR”, a scris deputatul USR, pe Facebook.

În luna iunie a acestui an, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat legea care prevede taxarea cu la 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei și cu 10% a celor între 2001 și 7001 lei, amintește ROMÂNIA LIBERĂ. Mai exact, potrivit legii adoptate, ar urma să fie taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii. Mii de români ar urma să fie vizați de această măsură. La sfârșitul lunii septembrie, judecătorii CCR au amânat, din nou, dezbaterea sesizării privind legea care prevede taxarea pensiilor speciale.


Comentarii

Lute Bravo,bravo,bravo ,admirabil si Joian si piticotul aed doarm pai asa o sa aiba si au si ei ,asa ca de ce sa-i deranjeze ,la fel si cohorta de putori care ii inconjoara si ii tin intr-o stare euforica prin linguseli si temenele!!Biata tara ai ce meriti!

29 octombrie 2020 5:54

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.