Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

În localitatea Baia de Fier, din județul Gorj, a funcționat până în 1994 o mină din care se extrăgea grafit. Din cauza lipsei de rentabilitate și a condițiilor grele de zăcământ, activitatea minieră a fost închisă. În ultimii ani, grafitul a căpătat o importanță uriașă la nivelul întregii planete pentru că este tot mai utilizat în construcția bateriilor, a aparatelor electrice sau a aliajelor superioare.

În contextul anunțării viitoarei Alianțe Europene pentru metale și materii prime rare, s-au repornit discuțiile la nivel european despre importanța industriei bazate pe metale și materii rare, considerate a fi critice pentru economia viitorului. Astfel, România ar putea profita de foamea mondială pentru grafit, material inclus lista celor 20 de materii critice, și să redeschidă mina de la Baia de Fier.

Deocamdată, legislația actuală împiedică acest lucru. Un document semnat de Daniela Nicolescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, susține că Legea minelor din 2003 nu instituie o procedură destinată redeschiderii minelor/carierelor aprobate pentru închidere definitivă prin hotărâri de guvern. Astfel, Ministerul Economiei a inițiat un proiect de act normativ de completare și modificare a legii amintite prin care să se permită redeschiderea minelor sau părților de mină care au cantități semnificative de resursă minerală. Acest act normativ se află acum în sertarele Camerei Deputaților.

În același document, se spune că ministerul a inițiat un proiect de lege privind Programul geologic național pentru următorii cinci ani, finanțat de bugetul de stat, ce are ca scop identificarea și deschiderea unor noi exploatări de grafit.

Integral pe Cotidianul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.