Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Aflată la final, actuala legislatură numără mai mulţi parlamentari care în cei 4 ani de mandat s-au simţit în Palatul Parlamentului ca la Masa tăcerii. Gabriel Petre nu s-a remarcat deloc atunci când a fost vorba de intervenţii la tribuna plenului. Dar a încercat să compenseze la capitolul legi semnate.

Se declară un om al faptelor, deşi una dintre faptele care l-au evidenţiat în acest mandat a fost votul pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, când era în PSD.

Gabriel Petre a vorbit în plen 3 minute pe an

Depunerea jurământului i-a luat lui Gabriel Petre 43 de secunde, iar până la finalul legislaturii, a mai intervenit încă 11 minute, astfel că, potrivit calculelor făcute de colegii noştri de la Politikix, deputatul a vorbit, în medie, cam trei minute pe an. În medie, înseamnă două secunde pe lună, cam cât ţine un strănut. În plus, Petre spune că are bune abilităţi de comunicare.

Recompensat de Ponta, după ce a ajutat la căderea propriului guvern

În schimb, s-a făcut vizibil atunci când a dat un vot pentru căderea Guvernului Dăncilă, adică propriul guvern, la vremea respectivă. Pentru această mişcare, a fost răsplătit cu un loc în partidul lui Victor Ponta. Aşa se face că azi, el candidează ca senator la Buzău, din partea Pro România.

În trecut, el a fost viceprimar la sectorul 6 şi ministru în guvernarea PSD, la Consultare publică şi dialog social.

Printre iniţiativele legislative ale lui Gabriel Petre se numără Legea recunoştinţei între generaţii, o lege controversată, care ar obliga copiii majori apţi de muncă să-şi întreţină şi îngrijească părinţii.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.