Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Un tânăr de 24 de ani a murit miercuri după o simplă tăietură la mână, deşi a plecat pe picioarele lui de la spitalul din Agnita la cel din Sibiu. Aici, după o operaţie banală, a intrat în comă pentru că, acuză părinţii, oxigenul din tub s-a terminat în timpul procedurii.


Aurel Bârsan a intrat pe picioarele lui în camera de urgenţă a Spitalului Orăşenesc Agnita, la puţin timp după ce se accidentase la mâna dreaptă în timp ce transporta un geam. Asistenta care l-a preluat îşi aduce aminte de tânărul tăiat la mână şi trimis de medici la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu,instituţia medicală unde, trei săptămâni mai târziu, îşi pierdea viaţa.

„Noi l-am preluat, la Agnita. Când o venit la noi, era pe picioare. Noi l-am trimis cu ambulanţa la Sibiu şi de atunci n-am mai ştiut nimic de el. Până ieri, când am aflat că a decedat. Eu zic că tăietura nu punea probleme. Era o plagă, dar nu punea probleme mari să ajungă în asemenea situaţie, să moară. Din câte am înţeles, i-a căzut un geam pe mână", a povestit pentru RL asistenta, care a dorit să‑şi păstreze anonimatul. Acesteia îi este greu să-şi explice cum de tânărul care a plecat bine-mersi de sub grija ei este acum mort. „L-am întrebat de probleme medicale anterioare, şi o zis că n-o avut. Nu ştiu ce‑o fost, cum de s-o întâmplat aşa ceva", a adăugat asistenta.

Cinci minute fără oxigen

Tatăl lui Aurel, Nicolae Bârsan, spune că ştie ce s-a întâmplat. „După operaţie am întrebat-o pe doctoriţă ce s-a întâmplat şi a spus că a rămas cinci minute fără oxigen. Din cauză că s-a terminat tubul de oxigen şi s-au dus în partea cealaltă (un alt corp al spitalului - n.r.), iar în timpul acela i-au dat oxigen cu balonul. Nu a avut oxigen la plămâni şi s-au blocat", a declarat bărbatul pentru Mediafax. Fiul său a intrat în comă şi, după trei săptămâni, s-a stins.

Nicolae Bârsan îi acuză acum pe medici de malpraxis pentru că nu poate uita că şi-a pierdut unul dintre fii din cauza unei simple tăieturi la mână.

În urma explicaţiilor cerute de tatăl tânărului, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost declanşată o anchetă.

Reprezentanţii spitalului susţin că în urma verificărilor s-a stabilit că tânărul decedat nu a rămas fără oxigen şi că în timpul intervenţiei a suferit „bronhospasm, bradicardie şi hipotensiune arterială". Tânărul ar fi avut antecedente de astm bronşic, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Decebal Todăriţă.

Această explicaţie este contrazisă însă de asistenta care l-a preluat pe tânăr la Spitalul Orăşenesc Agnita, potrivit căreia Aurel Bârsan le-a declarat că nu are probleme medicale.

Medicul chirurg care l-a operat pe tânăr se află în concediu, iar cel anestezist a refuzat să comenteze acest caz.

Nu e prima abatere gravă

La adresa medicilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sibiu au mai existat acuzaţii de malpraxis. În urmă cu cinci luni, o tânără de 18 ani, victimă a unui accident de motocicletă, a fost trimisă acasă de două ori, deşi avea splina ruptă. Ea s-a întors la spital a doua zi, când a fost operată de urgenţă. În acest caz, un medic a fost suspendat, iar altul a primit avertisment.

Totodată, conducerea spitalului a făcut o anchetă internă după ce un bărbat internat acolo, bolnav de cancer, a murit, familia sa susţinând că pacientul a căzut pe scări din cauză că infirmierul nu l-a transportat corespunzător la analize. În urma anchetei, medicul curant a fost sancţionat cu reducerea salariului, alte cadre medicale primind avertismente scrise.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.