Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Marian Preda, decan al Facultăţii de sociologie a Universităţii Bucureşti şi preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România a criticat faptul că tot sistemul este centrat pe ceea ce vor cei de peste 50-55 de ani şi care sunt pensionari

"Noi împrumutăm bani în special pentru consum, nu pentru investiţii. Sigur există această politică centrată pe investiţii anul acesta, pe care eu o salut, dar deficitul acela de trei miliarde de lei de la fondul de pensii, care se pare că va fi şi mai mare, ar fi însemnat foarte multe investiţii", a apreciat Marian Preda.
El a punctat faptul că în condiţiile în care cheltuielile din buget sunt mari, este necesară raţionalizarea acestora pe fiecare componentă a sistemului.

Pensiile, 17% din cheltuielile publice

"Să nu mai lăsăm persoane care au dreptul să fie protejate, dar ajung să ia zeci de milioane de lei pe lună, fiindcă sistemul de asistenţă socială este extrem de fragmentat. Să nu mai lăsăm în Parlament şi la Curtea Constituţională, şi prin tribunale mai nou, să treacă legi prin care se dau drepturi sociale. De unde? (...) Trebuie să înţelegem odată că un buget, bugetul unei ţări, are venituri şi cheltuieli şi punct. Şi are deficit şi excedent şi la noi din deficit în deficit se merge şi asta e o mare problemă', a susţinut decanul Facultăţii de sociologie.

Preda a mai spus că în cuantumul cheltuielilor publice din România pensiile ocupă 17%.

Tinerii sunt mai săraci decât bătrânii

Marian Preda a prezentat date potrivit cărora ponderea săderea săracilor în România este mai mare în rândul tinerilor, şi nu al pensionarilor.




Integral pe Evenimentul Zilei



Comentarii

VASILE pentru CITITOR. TE INTREB MAI BAIATULE INCLUSIV VALABIL SI PENTRU PARINTII TAI

18 noiembrie 2011 19:52

VASILE ideea cu raportul lucratori/pensionari este gresit, rau intentionat. fiecare generatie de pensionari a contribuit pentru pensii, banii ducindu-se intr-un fond de pensii ce trebuia administrat in sensul de a produce. toti cei care au fost la guvernare nu au administrat acest fond de pensii, ba mai mult l-au tocat pentru interese de grup, s-au folosit banii pentru furaciuni fara a se mai pune nimic la loc. au transformat acest fond de pensii la fel ca fni, safi, si jocurile piramidale pentru interes propriu. acest fond de pensii a fost cheltuit pe pensiile nesimtite ale diversilor acoliti politici ai tuturor guvernarilor. pentru voi tinerii, verificati luna de luna sau odata la sase luni ce se intimpla cu banii vostri la fodurile private, pentru ca deja au inceput sa plinga de pe acum ca nu mai au suficienti bani.

18 noiembrie 2011 19:51

CITITOR EUTANASIATI PENSIONARII.DATI O LEGE IN ROMANIA:CAND VINE VREMEA PENSIONARII,SA FIE EXTERMINATI CEI CARE IES LA PENSIE.

18 noiembrie 2011 19:49

rio tineretul de azi vrea sa minceasca si munceste. dar cite salarii de 800 (atit am eu) de lei cotizeasa la fondul de pensii pentru a se plati o pensie de 1400 (atat are tatal meu)?. Care este raportul pensionari/salariati ? De unde atitia bani ?

18 noiembrie 2011 19:17

VASILE este adevarat omule ce spui tu oare, marinarule? tineretul de astazi vrea sa cistige bani fara a muncii. pensionarii de bine de rau au cotizat si voi cu tptii, de la iliescu, constantinescu, basescu le-ati furat banii de la fondul de pensii. de ce nu le asigurati tovarase basescu, locuri de munca, bine platite, daca tot ii compatimiti. va cresteti fondul la buget pentru a mai avea ceva de furat. cred ca ar trebui sa le fie rusine celor care desfasoara campanie impotriva pensionarilor. oare nu aveti parinti pensionari? sau furati ca sa le dati si lor. basescu stiu ca nu mai are parinti, dumnezeu sa-i odihneasca

18 noiembrie 2011 18:26

TIC TARZIU V-ATI DAT SEAMA! CUM SA -SI MAI INEMEIEZE O FAMILIE ? MULTI , FOARTE MULTI SALARIATI TRAIESC CU SALARIU MULT MAI MIC DECAT O PENSIE ! SI AU SI 2 , 3 COPII IN INTRETINERE !

18 noiembrie 2011 17:08

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.