Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Andrei Alexandrescu este unul dintre puţinii români care lucrează la Facebook. Are 40 de ani şi a plecat din România la patru ani după terminarea facultăţii, în 1998. A publicat mai multe cărţi şi articole despre programare, are un job de invidiat şi o familie căreia îi duce dorul în singura săptămână din lună pe care o petrece la sediul companiei din Palo Alto.

"Îmi doream foarte mult pe atunci să ajung în America, fiindcă era o emulaţie extraordinară în anii '90 în tehnologie şi în calculatoare şi voiam şi eu să fiu parte din ce se întâmplă acolo", îşi aminteşte Andrei. Şi a reuşit. Este cercetător la o companie care a revoluţionat conceptul de reţea socială şi are 800 de milioane de utilizatori în întreaga lume, dintre care aproape 4 milioane numai în România. După 13 ani petrecuţi în Statele Unite, ştie ce înseamnă şi apreciază sistemul de lucru american, bazat pe meritocraţie şi recunoaşterea valorilor, dar spune că îi lipsesc cartierul Bucureştii Noi din Capitală, locul unde a crescut, şi sentimentul de familiaritate pe care nu l-a regăsit în altă parte şi pe care "îl va lua cu el în mormânt".

Lucrează trei săptămâni din lună de acasă

Domnul Alexandrescu a acceptat să le prezinte cititorilor gândul o zi obişnuită din viaţa sa. În clipurile video pe care le vedeţi mai jos veţi regăsi chiar şi imagini din sediul Facebook.

El s-a angajat în această companie în februarie 2010, după ce şi-a terminat doctoratul, care a durat 8 ani. "Îmi căutam de lucru. M-a recomandat un prieten care lucra la Facebook.




Integral pe Mediafax



Comentarii

VIDOVICI ELENA Bravisimo, stiu ca ai muncit mult si cu pasiune,felicitari si nu uita ca din prea plinul cunostintelor tale sa pui o picatura de stradanie,poate neobservata azi,pentru Romania din care au plecat multe valori.Orice samanta va da rod ,iar frunza va doini numele celui ce a sadit-o.

30 noiembrie 2011 17:20

Ion de la Piatra Aspra ...si sa-si traiasca viata ca in piesele lui Eugen Ionesco.

30 noiembrie 2011 7:40

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.