Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Finalizarea fundaţiei şi aşezarea pietrei de temelie a Green Court Bucharest reprezintă pentru dezvoltatorul suedez Skanska un pas important în construcţia primului său proiect din România. Clădirea se ridică deasupra solului, iar lucrările evoluează în ritm rapid. Astfel, prima fază a proiectului va fi finalizată înaintea programului stabilit.

La ceremonia de aşezare a pietrei de temelie au participat Neculai Onţanu, Primar al Sectorului 2, Johan Karlstrom, CEO şi Preşedinte Skanska AB, Marcin Lapinski, Preşedinte Skanska Property România şi Richard Burleigh, Preşedinte Skanska Construction România. La eveniment, aceştia au semnat un act de consemnare a aşezării pietrei de temelie pe care apoi l-au zidit.

După ceremonie invitataţii au avut ocazia să socializeze şi să afle mai multe informaţii despre proiectele internaţionale ale Skanska. Compania este cunoscută pentru cei peste 125 de ani de experienţă în domeniul construcţiilor şi dezvoltării imobiliare.

Printre cele mai importante proiecte ale sale se numără podul Oresund care uneşte Suedia de Danemarca, reconstrucţia Oculus World Trade Center Transportation Hub din New York şi clădirea de birouri “Gherkin” Swiss Re din Londra. Compania a dezvoltat peste 2 milioane de metri pătraţi de spaţii de birouri în întreaga lume.

“La Skanska ştim cât de important este mediul de lucru atât pentru companii, cât şi pentru angajaţii lor, astfel că nu construim pur şi simplu birouri, ci creăm spaţii de lucru moderne, în care ei să se poată dezvolta.

Tehnologiile care asigură un mediu de lucru sănătos ajută la scăderea numărului de concedii pe caz de boală şi la creşterea productivităţii. Aceasta înseamnă business-uri eficiente şi beneficii financiare pentru clienţii noştri.” – spune Marcin Lapinski, Preşedinte Skanska Property Romania.

“Sunt bucuros să anunţ că lucrările pentru Green Court Bucharest evoluează bine şi suntem deja înaintea programului stabilit. Acest lucru se datorează şi faptului că am reunit o echipă excelentă de profesionişti români.

În plus, bazându-ne pe cunoştiinţele, experienţa şi puterea noastă financiară suntem siguri că proiectul va fi livrat la timp, la cea mai bună calitate şi în condiţii de siguranţă, onorându-ne astfel promisiunile.” – adaugă Richard Burleigh, Preşedinte Skanska Construction Romania.

Proiectul Green Court Bucharest va fi format din trei clădiri de birouri de clasa A, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 52,000 metri pătraţi. Fiecare clădire va avea 12 niveluri supraterane şi trei subterane. Urmând standardul celorlalte clădiri dezvoltate de SKANSKA în Europa Centrală şi de Est, ansamblul de birouri va fi certificat LEED Gold.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Up date: Sositi la fata locului, reporterii nostri au constatat ca am fost efectiv trasi pe sfoara de marketing-ul EURO-banditilor de la Skanska: nu e vorba de nici o "piatra de temelie", ci de un picior de beton "green" pentru schetaria de metal a hangarului "green" poreclit "cladire". Urmeaza la rând "Green Barack's Bucharest", "Green Kaka Bucharest" si "Green Piss Bucharest". Alte hale industriale (desigur, toate "green") se afla în diverse faze (tot "green") de proiectare, urmând sa-si aduca si ele contributia de des-figurarea "green" a capitalei. Cu respect, Redactia RL

30 august 2013 20:03

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.