Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, cererea procurorilor anticorupţie care au vrut ca directorul general al Antena Group să primească o interdicţie de a părăsi ţara, transmite Mediafax.

----

Reprezentanţii Ministerului Public au cerut Curţii de Apel Bucureşti, marţi, la primul termen al dosarului de şantaj al Antena TV Group, să fie luată, din nou, măsura interzicerii de a părăsi ţara în cazul lui Sorin Alexandrescu.

Prezent în sala de judecată, avocatul lui Alexandrescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut respingerea solicitării venite din partea procurorilor, transmite Mediafax.

Mateuţ a explicat că măsura nu a fost prelungită în cursul urmăririi penale, iar în momentul de faţă clientului său nu i-au fost aduse noi învinuiri.

"Este necesar că existe şi temeiul acestei cereri, să fie identificat, în persoana inculpatului, un comportament negativ. Inculpatul a prezentat constant un comportament pozitiv, având în vedere şi faptul că s-a prezentat la primul termen de judecată", a spus Mateuţ, în faţa instanţei.

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe cererea procurorilor şi a stabilit, pe de altă parte, un nou termen al procesului, în 3 decembrie, astfel încât toţi inculpaţii să aibă timp să-şi angajeze un apărător.

_ _ _ _ _

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, unde va fi audit în dosarul de şantaj asupra administratorului firmei RCS&RDS, Ioan Bendei.

În acelaşi dosar vor fi audiaţi şi Dan Voiculescu şi Camelia Voiculescu, care nu s-au prezentat, însă, în instanţă, invocând lipsa apărării.

Toţi inculpaţii au depus cerere de amânare a primului termen de judecare a dosarului de şantaj.

Marţi este primul termen al dosarului de şantaj al Antena TV Group.

Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu şi fostul şef ANAF, Şerban Pop, au fost trimişi în judecată în dosarul privind şantajarea administratorului firmei RCS&RDS, Ioan Bendei.

Procurorii DNA au decis ca Sorin Alexandrescu să fie judecat pentru şantaj, în timp ce Dan Voiculescu şi fiica sa au fost deferiţi justiţiei pentru complicitate la această infracţiune.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.