Combinatul Oltchim de la Râmnicu Vâlcea va avea, până cel târziu pe 15 martie, un nou director general, persoana urmând să fie din afara companiei, pentru că oricine ar fi numit de acolo ar cădea pradă intereselor virulente, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.



'Până acum vedem că Oltchim nu a mers mai rău decât înainte de mine. Cred că nu există companie mai ipotecată decât Oltchim. Noi încercăm, cu ajutorul administratorilor judiciari, să reevaluăm toate ipotecile şi, acolo unde putem să renegociem, să mai găsim resurse pentru a fi invocate în faţa băncilor pentru alte credite. Eu am nevoie de două luni de linişte, în care voi încerca să găsesc un management privat şi să am bani pentru salarii. Orice firmă aflată în insolvenţă are trei categorii de decidenţi: administratorii judiciari, administratorii speciali şi conducerea operativă. Avem administratorii judiciari, în câteva zile vă vom comunica şi numele administratorului special şi al conducerii operative, Am probleme cu numirea noului director pentru că acolo interesele sunt deosebit de virulente, încât pe oricine am pune de acolo va fi contestat. Trebuie să rezolvăm până în 15 martie, pentru că atunci expiră înţelegerea cu actualul director', a afirmat Vosganian.

Ministrul Economiei a precizat, totodată, că a primit, până în prezent, cinci planuri de reorganizare a Oltchim provenite de la persoane cu experienţă din combinat.





Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.