Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a evidenţiat, cu ocazia unei reuniuni antiteroriste desfăşurate la Londra, importanţa eforturilor de oprire a circulaţiei membrilor grupului terorist Stat Islamic (SI) prin ţări europene precum România şi Bulgaria.

Potrivit ziarului The Guardian, Philip Hammond a evidenţiat importanţa eforturilor de a bloca tranzitul combatanţilor grupului terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria) prin ţări europene precum România şi Bulgaria.

Hammond a reamintit că a efectuat vizite la Bucureşti şi Sofia, precizând că Marea Britanie colaborează strâns cu serviciile de informaţii din România şi Bulgaria.

"Turcia face o treabă fantastică în interceptarea indivizilor care încearcă să treacă frontiera spre Siria", a spus Hammond, conform Mediafax.


Comentarii

Dan V, vorbesti cu multa ura, insa ar trebui sa si judeci atunci cand vorbesti. In momentul de fata conditiile socio economice nu sunt cele de pe vrema inaintasilor nostri si in plus nu discutam deslre o invazie. In plus Marea Britanie (care nu inseamna doar anglia) este unul dintre sustinatorii romaniei. Stiu ca e greu sa recunosti asta avand in fata alte exemple europene. Cand si unde exact a distrus marea britanie economia romaniei, poate ne luminezi tu. Fireste insa, ca buni romani mai plecam frumusel capul o data, dar il plecam car sa ni-l bagam in cur, doar pt a ne facee ca nu vedem ca de 25 de ani alegem doar politicieni corupti, al caror interes nu a fost altul decat sa vanda romania la bucata. Fireste ca britanicii sunt de vina. Sau nemtii sau francezii. Noi romanii saracii suntem niste victime. Sa-ti spun un secret - nu suntem victime, suntem complici pt ca am acceptat sa fim condusu de curopti atat amar de vreme. Acum cand a inceput si justitia sa functioneze cat de cat si au inceput sa se mai duca la puscarie alti descreerati tipa ca totul e comanda politica. In scarsit - nenea ala nu vorbea de emigratia musulmanilor ci de cum sa faci diferenta dintre un emigrand si un terorist. Asta tine de securitatea la granita, iar noi ca granita a ue avem aceasta obligatie. E greu, stiu.

23 ianuarie 2015 10:15

v D-le ministru, Romania a aparat Europa fata de invaziile popoarelor migratoare, a tatarilor, turcilor, iar apoi a fost "cedata" comunismului rusesc. Acuma cu greu am fost admisi in UE si NATO, dar dupa ce ne-am sau ne-ati distrus industria. Nu vreti sa intram in Schengen, nu vreti sa emigram in Europa (in special in Anglia), dar vreti sa va aparam de musulmani, pe care cu nonshalanta le-ati acordat cetatenie, ca de .....au fost coloniile voastre. Sa nu mai vorbim ca ne considerati o tara de mina a shaptea ca sintem "subdezvoltati", dar la sacrificii sintem buni.

23 ianuarie 2015 0:37

Alex Dap ... Romania si Bulgaria sunt poblema :) Nu UK, Olanda sau Franta care si-au facut colonii in n tari musulmane si apoi au dat cetatenie cu generozitate la toti ciumetii de pe acolo si au umplut Europa de ei. Romania e o problema de securitate ca UK e plina de pakistanezi de exemplu, pakistanezi care primesc cetatenie engleza si apoi circula liber in UE.

22 ianuarie 2015 22:54

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.