Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, l-a acuzat duminică pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că se poartă ca un "tiran de la jumătatea secolului XX" în cazul Ucrainei, relatează Sky News, informează Mediafax.

"Acest om a trimis trupe peste o graniţă internaţională şi a ocupat un teritoriu al altei ţări în secolul XXI, acţionând ca un tiran de la jumătatea secolului XX. Naţiunile civilizate nu se comportă astfel", a subliniat ministrul britanic.

Hammond a apreciat că anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia este ilegală şi a adăugat că situaţia trebuie să revină la normal. "Nu vedem nici un motiv să tolerăm un astfel de comportament revoltător şi învechit din partea Kremlinului", a precizat el.

"Poziţia Marii Britanii este că în acest moment nu considerăm furnizarea de arme (Ucrainei) cel mai bun lucru, dar, desigur, dacă situaţia pe teren se schimbă, putem schimba această poziţie", a adăugat el.

Hammond a insistat că sancţiunile occidentale au impact asupra Rusiei. "Atunci când sunt cuplate cu efectul catastrofal al scăderii preţului petrolului asupra economiei ruse, (sancţiunile) exercită presiuni asupra Kremlinului", a apreciat el.

"Ştim cu toţii că, în final, faptele economice nu pot fi ignorate. Dacă economia ta se prăbuşeşte, nu poţi sprijini genul de aventură străină pe care o întreprinde Putin. Va trebui să-şi îmbunătăţească comportamentul", a conchis ministrul britanic de Externe.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.