Băncile elveţiene se orientează din ce în ce mai mult spre piaţa asiatică, intensificând campaniile în încercarea de a atrage clienţi multimilionari.

Recent, banca UBS a fost criticată pentru că instalase pe Turnul One Peking Road din Hong Kong un banner publicitar atât de mare încât nu mai permitea trecerea razelor solare.

Managerii băncilor elveţiene se orientaseră de mult spre clienţii foarte bogaţi din Asia, în contextul scăderii creşterii economice în Europa şi pe fondul modificării reglementărilor privind secretul bancar.

Concurenţa s-a intensificat în ultima perioadă, în contextul în care noul director al companiei Credit Suisse a semnalat intenţia de a intra pe segmentul clienţilor multimilionari, în special din Asia.

"Toată lumea vrea să fie în Asia. Nu este deloc surprinzător că dintr-o dată aceasta a devenit strategia principală a băncilor", confirmă Andreas Brun, analist la Zuercher Kantonalbank (ZKB).

Atracţiile sunt evidente, în contextul în care scăderea recentă a ritmului creşterii economice permite multor economii asiatice să depăşească în continuare ţările occidentale.

Boston Consulting Group (BCG) prefigurează că activele private din regiunea Asia/Pacific, cu excepţia Japoniei, vor avea o creştere anuală de 9,7% până în anul 2019, un ritm de două ori mai intens decât cel din Europa Occidentală.

Potrivit celui mai recent raport privind nivelul activelor din regiunea Asia-Pacific, publicat în octombrie 2014 de Capgemini & RBC, numărul persoanelor care au averi disponibile pentru investiţii mai mari de un milion de dolari a crescut cu 17%, ajungând la 4,3 milioane în 2013. Averile acestei categorii au crescut cu 18%, atingând 14,2 miliarde de dolari. În alte zone ale lumii, ratele de creştere în funcţie de aceste două criterii au fost de 13%, respectiv 12%.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.