Un profesor de istorie evreu, care preda la o școală evreiască din Marsilia, în sudul Franței, a fost înjunghit de trei indivizi care au făcut mai multe remarci antisemite, potrivit Agerpres.

Agresiunea, care nu i-a pus viața în pericol profesorului, el însuși evreu, a avut loc în jurul orei 19.00 GMT, a precizat prefectul poliției, Laurent Nunez, care a subliniat că mijloace de poliție foarte importante au fost desfășurate pentru a-i prinde pe autori.

Cei trei agresori erau pe două scutere. Unul dintre eu purta un tricou cu sigla Statului Islamic și l-a abordat pe profesor în stradă, a declarat procurorul din Marsilia Brice Robin pentru Reuters.

Un alt agresor a arătat o poză de pe telefonul său mobil cu Mohamed Merah, un militant islamist local care a ucis șapte persoane într-o serie de atacuri în sudul Franței în 2012.

"Cei trei indivizi au proferat insulte și amenințări la adresa victimei și apoi au înjunghiat-o în braț și picior. Ei au fost întrerupți de sosirea unei mașini și au fugit", a adăugat Robin, citat de Reuters.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.