Autorităţile au picat din nou testul în faţa nămeţilor. 28 de sectoare de drum naţional sunt blocate de zăpezi în acest moment, iar Autostrada Soarelui s-a transformat în autostrada nămeţilor.

12 judeţe din Moldova, estul Munteniei şi Dobrogea sunt în continuare sub cod galben de ninsori.

Zeci de oameni şi-au petrecut noaptea blocaţi în maşini, la ieşirea din oraşul Buzău, iar două gravide aflate în luna a noua au fost transportate cu şenilatele la spital. Una a ajuns chiar peste graniţă, în Bulgaria.

Astăzi, copiii din Bucureşti şi alte şapte judeţe rămân acasă după ce şcolile au fost închise. Nu este exclus ca aceeasi măsură să fie luată şi pentru mâine dacă va continua să ningă abundent.

Situația traficului rutier la ora 7.30:
Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este, în continuare, întreruptă pe Autostrada A2, pe sectorul Bucureşti - Fetești și pe mai multe tronsoane ale unor drumuri naţionale:

DN23A Gologanu – Ciorăști (județul Vrancea);
DN11A Bârlad (județul Vaslui) – Podu Turcului (județul Bacău);
DN24A Murgeni – Berezeni – Huși (județul Vaslui);
DN26 Murgeni – Blăgești (județul Vaslui);
DN3 Lehliu (jud. Călărași) – Călărași (jud. Călărași) – Ostrov (jud. Constanța) – Băneasa (jud. Constanța);
DN41 Oltenița (județul Călărași) – limita cu județul Giurgiu;
DN22D Măcin – Cerna (județul Tulcea);
DN22F Horia – Nalbant (județul Tulcea);
DN22A Topolog (jud. Tulcea) – Hârșova (jud. Constanța);
DN22 pe tronsoanele Râmnicu Sărat (jud. Buzău) – Brăila (jud. Brăila) și Baia (jud. Tulcea) – Sibioara (jud. Constanța);
DN2B Buzău – Brăila;
DN2A Urziceni (jud. Ialomița) – Slobozia (jud. Ialomița) – Hârșova (jud. Constanța) – Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța);
DN21 Călărași (jud. Călărași) – Slobozia (jud. Ialomița) – Brăila;
DN21A Bărăganul (județul Brăila) - Țăndărei (județul Ialomița);
DN2 Buzău – Râmnicu Sărat (jud. Buzău);
DN2C Costești (jud. Buzău) – Grivița (jud. Ialomița);
DN23B Măicănești (jud. Vrancea) – Ciorăști (jud. Vrancea);
DN2N Bogza (jud. Vrancea) – Dumbrăveni (jud. Vrancea);
DN3A Lehliu-Gară (jud. Călărași) – Fetești (jud. Ialomița);
DN3B Fetești – intersecție cu DN2A;
DN24D Cuca (jud. Galați) – Tulucești (jud. Galați).
În judeţul Vaslui, pe DN24A Simila – Murgeni a fost instituită restricţie de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 3,5 tone

Din cauza căderilor de pietre de pe versanți, traficul rutier este întrerupt pe DN57 Cozla – Șvinița, în județul Caraș-Severin.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.