Sindicaliştii din Federaţia Sanitas au anunțat că vor picheta miercuri Palatul Parlamentului. Protestul este programat în intervalul orar 11.00 – 13.00.

De asemenea, în intervalul orar menţionat "toate organizaţiile judeţene Sanitas şi cei de la sindicatele bugetare din cadrul CNSLR- Frăţia vor organiza acţiuni specifice la prefecturile judeţene".

Sindicaliştii cer oprirea" umilirii angajaţilor din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-social" şi atrag atenţia "Guvernului României, că sectorul sanitar este lăsat să se zbată între lipsa dotărilor şi cea a personalului de specialitate, insuficient pentru acest sistem atât de important, dar lăsat sau chiar încurajat în continuare să emigreze".

Conform comunicatului, "reprezentanţii sindicatului vor înainta autorităţilor o listă cu principalele disfuncţionalităţi ale sistemului sanitar".

Integral pe Cotidianul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.