Astăzi debutează cel de-al 62-lea sezon al celei mai importante competiţii fotbalistice intercluburi din lume, pentru care forul european pune la bătaie 1,25 miliarde de euro.

Pentru al treilea an consecutiv, Liga I nu va avea nicio reprezentantă în grupele Ligii Campionilor, competiţie ce debutează în forţă în această seară. Ca şi în sezonul trecut, UEFA pune la bătaie premii în valoare de 1,25 miliarde de euro. Cluburile care joacă în faza grupelor vor încasa din acest sezon 12 milioane euro, iar fiecare victorie este răsplătită cu 1,5 milioane euro. Calificarea în optimi este premiată cu 5,5 milioane euro, cea în sferturi cu 6 milioane şi cea în semifinale cu 7 milioane euro. Finalista va primi 10,5 milioane euro, iar câştigătoarea trofeului va primi 15 milioane euro.

Cinci jucători români în faza grupelor

Cinci jucători români vor evolua în grupele Ligii Campionilor. Cosmin Moţi (32 de ani) şi Claudiu Keşeru (30 de ani) joacă la Ludogoreţ Razgrad, campioana Bulgariei, Andrei Prepeliţă (31 de ani) s-a transferat de curând în Rusia, la FK Rostov, Alexandru Măţel (27 de ani) face parte din lotul celor de la Dinamo Zagreb, în timp ce Vlad Chiricheş (27 de ani) evoluează la Napoli. „Am vrut Real şi Dortmund, dar am picat cu PSG şi Arsenal, echipe la fel de puternice. Voi juca împotriva prietenului meu cu care m-am întalnit şi în Franţa, Giroud. Abia aştept şi debutul de la Basel”, a mărturisit Keşeru, care evoluează în premieră în grupele Ligii Campionilor.



Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.