Fostul vicepremier Gabriel Oprea rămâne cu imunitatea parlamentară în faţa procurorilor şi nu poate fi urmărit penal în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină. Senatorii au respins cererea DNA cu 73 de voturi „împotriva", majoritatea de la PSD, şi doar 45 voturi „pentru", plus 6 voturi anulate.

Votul a fost secret cu bile, dar, cu toate acestea, EVENIMENTUL ZILEI a observant că majoritatea senatorilor PNL au votat cu bilele la vedere în favoarea ridicării imunităţii. Senatorii PSD-ALDE-UDMR şi PMP au preferat să-şi ţină secret votul, dar rezultatul acestuia se cunoaşte acum. Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea le-a cerut colegilor săi din Senat să voteze împotriva solicitării DNA de permitere a începerii urmăririi sale penale. În acest dosar Oprea e acuzat de ucidere din culpă în cazul Bogdan Gigină, motopoliţistul care şi-a pierdut viaţa în timp ce-i deschidea coloana oficială fostului lider UNPR.

Şi MEDIAFAX a identificat 24 de senatori provenind de la PSD, ALDE şi foşti UNPR care au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne şi vicepremier Gabriel Oprea. De asemenea, potrivit fotografiilor din momentul votului, 33 din cei 53 de senatori liberali au votat pentru ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea.

DNA a solicitat acordul Senatului pentru a începe urmărirea penală împotriva lui Oprea, aminteşte GÂNDUL. Săptămâna trecută, Comisia juridică a avizat pozitiv solicitarea. Gabriel Oprea le-a cerut colegilor săi senatori să-l scape de DNA şi să voteze împotriva cererii procurorilor şi a ţinut să explice, din nou, că în seara accidentului venea de la „o instituţie a securităţii naţionale" şi că, aflat pe bancheta din spate a maşinii, nu avea cum să comită omorul din culpă şi nici n-ar fi putut discuta cu poliţistul Gigină.

Mama poliţistului Bogdan Gigină s-a declarat revoltată de decizia senatorilor care au votat împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a fostului ministru de Interne. „E strigător la cer! Trăim într-o ţară de mizerie! Au făcut scut pentru Oprea ca să îi salveze imunitatea, ca să îl apere, nu am ce să mai comentez! Nu mă aşteptam, nu credeam că se poate face o nedreptate atât de mare!“, a declarat Carmen Gigină pentru ANTENA3.

Şi cunoscutul poliţist Marian Godină a scris, pe Facebook, după decizia Senatului, că „în seara asta“ îi pare rău că este poliţist, iar ceea ce simte faţă de ceea ce s-a întâmplat este „silă“, anunţă COTIDIANUL. „Sunt momente când îmi pare rău că sunt poliţist, iar seara asta e unul dintre acele momente. Îmi pare rău, pentru că statutul îmi interzice să îmi exprim public opinii politice, pentru că tare mă mănâncă să scriu nişte cuvinte după ce s-a petrecut azi. Nu am să o fac pentru că nu vreau să încalc vreun regulament, mai ales că sunt oameni care abia aşteaptă să greşesc cu ceva, dar e lesne de înţeles ceea ce simt. Am voie să spun ce simt? Îmi e silă!“, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, remarcă ROMÂNIA LIBERĂ,preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat „profund dezamăgit“ de respingerea cererii DNA de urmărire penală a lui Oprea: „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, este profund dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament. Preşedintele subliniază din nou ceea ce a spus de multe ori - politicieni care blochează actul de justiţie nu se vor bucura niciodată de respectul şi încrederea cetăţenilor. Prin votul de astăzi, o parte din senatori a demonstrat, din nou, că nu s-a înţeles nici până acum faptul că vinovăţia sau nevinovăţia unui om nu este stabilită de un vot în plen, ci de o instanţă de judecată. Într-un stat de drept nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege!“.

Procurorii au arătat că Gabriel Oprea a avut, în 10 luni, 1.607 deplasări cu coloană oficială, la instituţii publice şi la destinaţii private, în timp ce primul ministru a avut 814 deplasări, iar preşedintele a avut 580 de deplasări. Fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat, însă, că nu a beneficiat de servicii în plus faţă de alţi miniştri de Interne şi că în întreaga sa activitate nu a încălcat niciodată legea. ADEVĂRUL a remarcat faptul că la întrebarea dacă folosea coloană oficială inclusiv pentru a merge la restaurant, aşa cum au povestit părinţii lui Bogdan Gigină, Oprea a fulgerat-o cu privirea pe jurnalista care i-a adresat întrebarea, refuzând să răspundă.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneţi opinia: Este corectă decizia Senatului de respingere a ridicării imunităţii lui Gabriel Oprea pentru a fi cercetat sub acuzaţia de omor din culpă? „Da, pentru că legea le permite să respingă ridicarea imunităţii, dacă aşa consideră majoritatea parlamentară“ sau „Nu, parlamentarii ar trebui să accepte toate cererile Justiţiei de ridicare a imunităţii“?


Comentarii

VVPonta gheorghe craioveanu este de fapt senatorul nicolicea, care plictisindu-se la locul de joaca posteaza sa mai faca si el un ban

21 septembrie 2016 8:11

emi Se pare ca trebuie sa mai treaca ceva timp pana toti sefuletii sa inteleaga ca fiecare raspunde pt ce face si ca vremea de a a sta drepti ca pe vremea comunistilor a trecut. Cine nu va intelege asta va plati scump.

20 septembrie 2016 23:35

emi V-ati incalzit fratilor ! Eu cred ca totul se rezuma la : 1.Oprea era indreptatit la coloana oficiala sau nu in noaptea fatidica;2.Era o obisnuinta ca Oprea sa circule cu antemergatori ?;3.Ministrul de interne are dreptul la antemergatori sau nu ?In ce conditii ?La aceste intrebari trebuie sa raspunda Oprea impreuna cu sefuletii care fac sluj la ministrii.

20 septembrie 2016 23:31

Alcibiade Nu mancati kkt.... Parlamentul nu e alcatuit doar din PSD...... Oprea Izmana Cacat cu perje e GENERALUL LUI BASESCU!!!!!! E inatacabila situatia..... PDL alias noul PNL sa plateasca gafele basesciene.... Inclisiv PMP-ul sulii basesciene, o alta componentza de cacat!!!!!!

20 septembrie 2016 23:07

Mesterul Articolul este cu tenta de ura nu PSD l-a albit pe Oprea ci toate partidele, pt. ca PSD nu are atiti senatori. Referitor la fapta lui Oprea nici o justitie din lume nu -l condamna pe cel care nu avea nici o atributiune chiar si indirecta cu accidentul. Sefl de dispozitiv pt. coloana si seful firmei care a facut lucrarea trebuiesc trasi la raspundere, e limpede. DNA incearca masluirea dosarului si arunca totul pe Oprea stiind ca nu vor da senatori aprobarea, intr-un cuvint se spala pe maini de cauza, e rusinos ce se incearca. A murit un om si cineva sa raspunda.

20 septembrie 2016 20:55

@gheorghe craioveanu senatul este o turma de porci care in mod constant incalca o regula elementara a democratiei reprezentative, democratie reprezentativa pe care porcii tot o invoca atunci cand se pretind alesii poporului: separatia puterilor in stat. Adica pe intelesul tau de slugoi comunist: senatul nu are dreptul sa se substituie justitiei. Daca boul de oprea este sau nu vinovat, este treaba justitiei sa stabileasca, nu a senatului. Imunitatea trebuie sa existe doar in sensul protejarii de procese de calomnie in contextul unor declaratii politice. Ai inteles, argatule!!?? Iar daca Godina te deranjeaza, nu-l mai citi, apv-istule! Orice OM are dreptul la opinie, inclusiv un agent cu IQ-ul cam cat doi colonei basinosi facuti pe turnatorii

20 septembrie 2016 18:05

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.