Aflată în plin linşaj mediatic, după declaraţiile controversate, prin care spunea că femeile bolnave de cancer la sân nu trebuie să se trateze pentru că boala trece de la sine dacă este lăsată în pace sau poziţionându-se împotriva vaccinurilor şi medicamentelor, Olivia Steer a ales să se justifice.

Invitată în emisiunea Sinteza Zilei, fosta moderatoare a mărturisit că este pasionată de tot ceea ce ţine de viaţa medicală şi că este dreptul ei să-şi expună părerile.

„Se încearcă să se găsească un ţap ispăşitor. Oamenii trăiesc într-o vreme în care se pot informa, este dreptul lor constituţional să se informeze. Oamenii deschid ochii şi află informaţii. (...) Ce fac eu nu contează. Să vorbim de vaccinuri. Există două tabere şi în rândul specialiştilor. Nu am studii medicale. Trebuie să asculţi ce spun ambele tabere din lumea medicală şi să le cântăresc, pentru că trebuie să iau decizii medicale în ceea ce îi priveşte pe copiii mei sau pe mine”, a declarat fosta prezentatoare.

Olivia Steer face şi o acuzaţie gravă. Susţine că un document în cazul Brădet ar fi fost şters de pe siteul Ministerului Sănătăţii, deşi se anunţa că vaccinurile erau vinovate pentru moartea micuţilor.

„Eu în momentul de faţă nu sunt persoană publică din punct de vedere legal. Nu le îndeplinesc. Sunt persoană privată. Am dreptul să mă informez. Să am convingeri şi să le exprim liber. Sut consfiinţite de Constituţie. Toţi avem dreptul să avem păreri. Ministerul Sănătăţii încearcă să mă facă pe mine vinovată. Dar cu Brădetul? Copiii aceia au murit din cauza vaccinurilor aduse din Kazahstan şi nu a brânzei de la Bădet. Erau vaccinuri experimentale. Cu acele vaccinuri au fost vaccinaţi copiii de la Argeş. De aceea au murit”

În ceea ce priveşte controversa privind mamografia, Olivia Steer susţine că opinia ei se bazează pe studii ale specialiştilor. „La studiul mamografiei s-a ajuns la concluzia că anumite tipuri de cancer de sân trebuie lasate aşa pentru că nu evoluează. Ultimul studiu se întinde pe o perioadă de 25 de ani şi a luat în calcul 90.000 de femei. Ajunge la concluzia că mamografia nu te ajută sau pot fi foarte periculoase. În acest eşantion, erau femei care făcuseră mamografie până li s-a depistat cancerul şi femei care nu au făcut mamografie până la mom când li s-a depistat cancerul, rata mortalităţii nu a scăzut. Mamografia nu te ajuta la scăderea ratei mortalităţii. Ei se întreabă care este rolul. Nu e supraevaluată? Sunt extrem de invazive şi riscul de a face cancer creşte. Mai există femei care au o problemă genetică şi care din cauză că fac mamografie pot face cancer”, a mai spus Olivia Steer.


Comentarii

Maria Sunt total de acord cu Olivia.!

22 septembrie 2016 0:33

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.