Tom Cruise (54 de ani) s-a antrenat mai bine de un an pentru o scenă spectaculoasa din al şaselea film al seriei „Misiune imposibilă“, care va avea premiera pe 27 iulie 2018.
Tom Cruise preferă să îşi execute singur cascadoriile şi scenele grele de acţiune. Însă pentru „Mission: Impossible 6“ se anunţă cea mai dificilă scenă de acţiune din întreaga sa carieră. David Ellison, producătorul seriei, a declarat pentru Collider.com, citat de cinemagia.ro, că în a şasea parte a francizei vom vedea cele mai incredibile şi complexe momente de acrobaţie de până acum.

„Suntem foarte entuziasmaţi. Christopher McQuarrie este din nou alături de noi pentru regie şi scenariu. Trebuie să spun că am crezut imposibilă o scenă de acţiune mai bună ca cea de la Burj Khalifa (din Mission: Impossible - Ghost Protocol - n.red.), apoi Tom a făcut-o pe cea cu aeronava A380. Acum sunt de părere că ce va face Tom în acest film va fi mai mare şi mai impresionant decât tot ce a făcut până acum. Este cu adevărat de necrezut – se antrenează pentru asta de mai bine de un an. Cred că va fi cea mai captivantă şi extraordinară scenă din toate filmele lui Tom Cruise, la care lucrează de când a fost lansat Rogue Nation. Va fi de-a dreptul surprinzătoare“, a spus Ellison.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.