Pentru a preveni infecţiile respiratorii, se recomandă adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, caracterizat de o alimentaţie bazată îndeosebi pe fructe şi pe legume, evitarea stresului, şapte ore de somn şi cât mai multă mişcare.Odată cu debutul sezonului rece, numărul persoanelor cu viroze respiratorii a crescut simţitor. Atât răceala, cât şi gripa sunt produse de diferite tulpini de virusuri care acţionează pe fondul imunităţii slăbite. În aceste condiţii, întărirea imunităţii devine indispensabilă atât pentru a grăbi vindecarea, cât şi pentru a preveni îmbolnăvirea.

Terapiile naturale antistres, indispensabile

Studiile au arătat că stresul reprezintă cea mai mare ameninţare la buna funcţionare a sistemului imunitar. Atunci când suntem stresaţi, imunitatea devine vulnerabilă pe fondul nivelului ridicat de cortizol (denumit şi hormon al stresului) din sânge. Pentru a ţine stresul sub control, este important ca, înainte de toate, să identificăm sursa care îl generează şi să o eliminăm.

De asemenea, se poate apela la o serie de terapii antistres care, de-a lungul timpului, şi-au dovedit eficienţa. Un remediu la îndemână este masarea lobului urechii cu ulei de mentă. Această plantă are efect liniştitor asupra organismului şi, în plus, elimină durerea de cap.(...)Cât mai multe fructe şi legume

Lista alimentelor care perturbă imunitatea este lungă şi, din păcate, peste 90 la sută dintre ele alcătuiesc dieta zilnică a celor mai mulţi români, afirmă nutriţioniştii. Carnea de porc, dulciurile, produsele de patiserie şi de brutărie, conservele, mezelurile sunt numai o parte dintre ele. Nutriţioniştii spus că aceste alimente ar trebui consumate foarte rar sau deloc.

În schimb, din dietă nu ar trebui să lipsească carnea de pui (fără pieliţă), de curcan şi de peşte, lactatele degresate, nucile, migdalele, măslinele, seminţele de dovleac şi de floarea-soarelui. În plus, pentru a avea o imunitate de fier, zilnic, se recomandă 500 g de fructe şi de legume. Se vor prefera mai ales cele bogate în vitamina C (portocale, lămâi, mere, kiwi, grepfrut, varză, pătrunjel, ardei roşu) considerată „vitamina imunităţii“.




Integral pe Adevărul



Comentarii

ecologist Alte metode de imunizare: ceapa, usturoi, ceaiuri de: cimbru, patlagina, musetel, salvie, precum si propolis (nu comprimate, ci la borcan, de la producatori).

28 octombrie 2011 9:32

yannis IMUNITATE

27 octombrie 2011 22:21

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.