V-aţi întrebat vreodată cum şi unde s-a născut ideea stabilirii unui prag de prejudiciu la abuzul în serviciu? Câtă vreme acest prag nu a existat niciodată, am luat-o în amonte şi am aflat că pragul a luat naştere anul trecut, într-o decizie a CCR, care la rândul său s-a bazat pe un raport al Comisiei de la Veneţia. Dar a citit cineva acel raport? Ştie cineva la ce se referă? Ei bine, surprize-surprize: raportul se referă la altceva.

Raportul Comisiei de la Veneţia a fost întocmit în 2013 la solicitarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în vederea adoptării unei rezoluţii privitoare la clarificarea diferenţelor dintre răspunderea politică şi răspunderea legală (penală) a miniştrilor. Şi doar a miniştrilor. Necesitatea rezoluţiei a apărut după ce trei oficiali de rang înalt din două ţări membre ale Consiliului Europei au fost inculpaţi şi condamnaţi sub acuzaţii de abuz în serviciu: fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, fostul ministru ucrainean de Interne Iuri Lutsenko şi fostul premier islandez Geir Haarde.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Mă cac în CCR! Idioții de la CCR vor să aburească națiunea română cu pragul morților mamii lor. Deci toată lumea vorbește de stat de drept, de separația puterilor în stat, iar porcii și scroafele de la CCR demonstrează că nu sunt decât niște slugi ordinare ale lui Dragnea. De ce Dragnea? Simplu! Pentru că țăranul din Teleorman are o condamnare penală cu suspendare, care nu-i permite să fie prim-ministru sau membru al guvernului, dar mai are pe rol de judecare un proces penal unde e acuzat de abuz în serviciu pentru că pe vremea când era mare șef la CJ Teleorman a angajat două muieri de la PSD care încasau salariu de la CJ Teleorman dar nu lucrau acolo ci lucrau ca angajate la PSD Teleorman, însă încasau salariul de la CJ Teleorman. Paguba la bugetul statului sau prejudiciul e de 108 mii lei actuali, procesul e pe rol iar data când se va da verdictul nu e departe, chestia e că Dragnea va fi condamnat cu executare de data asta, tocmai de aceea toate slugile lui împuțite de le PSD și CCR se muncesc în draci să-l scape prin amnistiere și reabilitare pentru ca nemernicul să poată fi prim-ministru. Unde pula calului e logica necesității unui prag înalt de abuz în serviciu? Adică porcii și scroafele de la CCR vor ca orice politician nemernic să poată devaliza bugetul statului furând sau irosind 1 milion de euro, fără a fi pedepsit penal? Morala? Păi mă cac un căcat mare în CCR și-i fut în gură pe toți nemernicii de la CCR!

6 iulie 2017 7:14

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.