În urma apariției unei scrisori semnate de conducerea Direcției de Sănătate Galați, în care se vorbește despre transferarea bolnavilor de COVID-19 din regiune la unitățile medicale brăilene, autoritățile brăilene reacționează dur: „Cei din alte județe sunt mai ”șmecheri”?”.

Din primele informații, demersul este făcut la solicitarea Ministerului Sănătății.

Reprezentanții DSP Galați le-au scris o scrisoare omologilor de la Brăila prin care acestora li se solicita un punct de vedere. Strategia întocmită la solicitarea Ministerului Sănătății prevede ca toți bolnavii și suspecții de COVID-19 să fie duși la Brăila, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, la Spitalul de Pneumoftiziologie şi la Spitalul de Psihiatrie Sf. Pantelimon. În schimb, județul Galați ar urma să preia femeile cu probleme ginecologice şi gravidele confirmate cu COVID-19, dar și toți pacienții din Brăila care nu sunt infectați cu coronavirus.

Reprezentanții administrației locale brăilene au luat atitudine și au anunțat că refuză să primească pacienți bolnavi de COVID-19 din alte județe.

„NU PUTEM PERMITE ACEASTĂ BĂTAIE DE JOC!!! NU ADUCEȚI COVID 19 LA BRĂILA !!! Direcția de Sănătate Publică Galați PROPUNE: toți pacienții FĂRĂ COVID 19 din spitalele din Brăila să fie mutați în spitalele din Galați. Pacienții care sunt confirmați CU COVID 19 din Brăila și Galați să fie tratați DOAR LA BRĂILA !!! De ce nu și la Galați? De ce mutați bolnavii dintr-un județ în altul? Pentru că la Brăila, prefectul și unii șefi de deconcentrate sunt SLUGI UMILE? Cei din alte județe sunt mai <șmecheri>? CÂND HOTĂRÂȚI DESTINELE BRĂILENILOR DE CE NU CHEMAȚI PRIMARUL ȘI FACEȚI ȘEDINȚE PE ASCUNS? Acestă propunere nu poate fi acceptată deoarece nu putem permite ca Brăila să se transforme în orașul COVID 19 în timp ce alte orașe „exportă" la noi acasă bolnavii infectați", a scris, pe Facebook, primarul orașului Brăila, Marian Dragomir.

Tot pe Facebook a reacționat și europarlamentarul brăilean Mihai Tudose.

„Inconştienţă? Prostie în cea mai acută formă? Servilism? Strategia unor idioţi este, mai nou, să mute nişte bolnavi confirmaţi sau nu între judeţele Brăila şi Galaţi. Aveţi spre lectură adresa de la Ministerul Sănătăţii... Deci, când toată lumea a constatat că ,,foiala" duce la răspândire, când cea mai folosită expresie este: staţi acasă! Acum cineva vrea să facă schimburi de bolnavi între judeţe....", a spus Mihai Tudose.

Cei care se opun măsurii vor face adrese oficiale către toate instituțiile implicate astfel încât propunerea să nu fie niciodata pusă în practică. De asemenea, semnatarii scrisorii vor cere demisia celor care au făcut strategia, scrie Mediafax.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.