Judecătorii au decis liberarea condiționată a Alinei Mihaela Roşca, fostă Horeanu, femeia de 34 de ani care a ucis un om de afaceri din Botoșani, potrivit monitorulsv.ro.
Alina Mihaela Roşca avea de executat o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru omor, dar și pentru înșelăciune, după ce împreună cu prietenul ei l-a omorât pe Daniel Mancaş, directorul unei firme din Botoşani cu care fata a avut o relaţie după ce s-au cunoscut pe internet.
Cei doi l-au atras pe Daniel Mancaş la Iaşi, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuţit, dar şi mai multe lovituri cu o bâtă de baseball. Cei doi studenţi au decis să scape de cadavrul lui Daniel Mancaş şi au mai chemat în ajutor doi prieteni, Daniel Brăescu şi Alexandru Stan. Toţi patru au pus cadavrul lui Mancaş în portbagaj şi l-au transportat în pădurea de la Ilişeşti.
Cei patru au stropit cadavrul cu patru pungi de clor, iar apoi au turnat pământ de flori peste victimă.
"Până pe 13 februarie 2020, aceasta a executat 5.529 de zile de închisoare (fiind incluse și zilele în care aceasta a muncit din spatele gratiilor). Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, ea trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, adică 5.478 de zile de închisoare. Mai reiese că deținuta a fost sancționată disciplinar o singură dată. Sancțiunea a fost ridicată prin recompensare", au arătat magistrații de la Judecătoria Gherla în motivarea deciziei de liberare condiționată.
Alte articole pe același subiect
- Om de afaceri din Timişoara, ucis de iubita de 18 ani
- Cum a fost ucis călugărul din Ghindăreşti - întâmplarea descrisă de ucigaş. Victima s-a dezbrăcat, criminalul a pus mâna pe un ciocan pe care îl avea
- Rezultatul autopsiei: copilul mort ieri în Timiş a fost ucis de tatăl său
- Cu cine a rămas însărcinată studenta care a ajuns la închisoare pentru că a tranşat un bărbat
- Timiş: Crimă din gelozie. O tânără de 21 de ani a fost ucisă de fostul iubit
- Tatal lui Carmen Bejan, studenta care a omorat si a transat un barbat impreuna cu iubitul ei, face marturisiri incredibile!
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Doru Stoica, procurorul DIICOT care a clasat dosarul 10 August, vrea să se pensioneze / Pe numele lui este formulată o plângere la Inspecţia judiciară
17 ianuarie 2021 15:49Călin Popescu Tăriceanu, urmărit penal de DNA pentru luare de mită. Bunuri de peste 3 milioane de lei, sub sechestru
15 ianuarie 2021 18:17Situaţia condamnaţilor în România care execută pedeapsa în Italia, discutată de ministrul Justiţiei cu ambasadorul italian
15 ianuarie 2021 17:21Tăriceanu, audiat la DNA în dosarul presupusei mite de 800.000 de dolari
15 ianuarie 2021 11:33Ce se întâmplă dacă angajatorul te obligă să te vaccinezi anti-COVID? Explicațiile avocatului Gheorghe Piperea
15 ianuarie 2021 11:26Ziarele de astăzi
Praf în ochi, după instalare. Coaliția nu are majoritate pentru a reduce Parlamentul la o singură Cameră
La doar câteva zile după ce și-a preluat mandatul de senator și, ca urmare a înțelegerii avute cu cei de la PNL și UDMR, Anca Paliu Dragu (USR- Plus) a devenit președinte al Senatului, aceasta a demarat proiectul prin care...
Editorial
Campania de vaccinare antigripală este un insucces alarmant pentru vaccinarea anti-COVID
Procentele dezolante privind campania naţională de imunizare împotriva gripei sună ca sirena unei ambulanţe pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Un zgomot pe care doctorul Gheorghiţă, ministrul Voiculescu şi toţi reprezentanţii...