„Nu putem trece cu vederea derapajele în afara legii ale Primului Ministru Orban! Chiar dacă ocupă o funcţie înaltă, el nu este mai presus de lege, dimpotrivă, trebuie să fie un exemplu în respectarea ei! Recomandarea lui Orban către populaţie de a nu respecta deciziile CCR este o gravă încălcare a legii, a legii supreme, adică a Constituţiei. Această declaraţie nu este o scăpare, ci face parte din atacul concertat, fără ruşine, al PNL-iştilor la justiţie. Iar atacul lor la orice instituţie care nu le cântă în strună nu trebuie să rămână fără răspuns. Aşteptam o reacţie mai hotărâtă a CSM-ului, cum aş fi aşteptat măcar o ridicare de sprânceană din partea Comisiei Europene, dar pare că pentru aceste instituţii ce le este interzis unora, le este permis altora”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.
Integral pe Adevărul
Alte articole pe același subiect
- Plângere penală împotriva lui Ponta
- Primarul Marius Stan i-a cerut ministrului Energiei demiterea directorului SC Electrocentrale Galaţi
- Medicul psihiatru din Piteşti, despre moartea unui pacient: Nu am comis nicio culpă medicală
- Un nou dosar penal pe numele lui Relu Fenechiu a fost înregistrat la Parchetul General. Baronul, acuzat de înşelăciune
- Parlamentul de la Kiev cere judecarea lui Ianukovici la Haga
- Victor Ponta: Depunem plângere penală împotriva lui Băsescu marţi, după declaraţiile despre Firea
Comentarii
Hai să facem gălăgie! Moș Pulă Călin file de neveaste din poveste, s-a erectizat nene ditamai ca să-l plângă penal pe nenea premierul Ludovic. Câtă ipocrizie imbecilizantă emană acest căcat al politicii numit Tăriceanu. Păi, adicăcare PSD-ul și aliații lui împuțiți s-au opus măsurilor stricte de protejare a populației de virus pentru a nu mai muri lumea nevinovată, iar Tăriceanu are sculări de erecție de statură, nu erecții de sculă și face gălăgie. Adică, ce-i mai bine să lași lumea să-și facă de cap și să mai moară lume, sau să ajuți și să încerci să protejezi populația, adică ce face nenea premierul Ludovic și al său guvernoi? Muie Tăriceanu! Muie PSD!
8 iulie 2020 0:24
Mda! Tăriceanu ar mai vrea să aibă o erecție, moiv pentru care plânge penal la adresa lui Orban. Muie PSD!
7 iulie 2020 20:58
Bravo natie ! Tzigania conduce Romania.! Mergeti fratilor la vot si votati-i in continuare. Vedeti care sunt preocuparile zilnice si majore ale alesilor vostri ?
7 iulie 2020 12:55
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Liderii PSD se întâlnesc cu reprezentanții principalelor confederații sindicale
25 ianuarie 2021 14:55Sporurile bugetarilor, verificate de Guvern. Cîţu: Posturile de directori generali se vor atribui prin rotaţie
25 ianuarie 2021 14:29Ce avere are senatorul AUR Sorin Lavric. Soția lui este procuroare
25 ianuarie 2021 14:21Dan Barna: Bugetul României este sub o presiune foarte mare; trebuie să ne încadrăm în deficitul de 7% agreat cu Comisia Europeană
25 ianuarie 2021 11:35Ministrul de Interne: 76.000 de polițiști primesc din ianuarie un nou spor, sindicatele ar trebui să comunice acest lucru
25 ianuarie 2021 11:29Editorial
Statul "social", pseudonim al jafului - astăzi, despre energie
În București s-a vehiculat ideea că atunci când plătești energie termică subvenționată, dar de care nu prea beneficiezi, e ca și cum s-ar tăia subsidiile. Ar rămâne, practic, doar subvențiile pentru transportul în comun...