Problema majorării pensiilor a fost pusă sub semnul întrebării în ultimele luni, iar după o perioadă lungă de negocieri, Guvernul condus de Ludovic Orban a decis majorarea acestora cu doar 14%. Totuși social democrații nu renunță și își doresc în continuare procentul stabilit înainte de pandemie, de 40%.

Anunțul cel mare vine din partea deputatului PSD de Giurgiu, Cristina Elena Dinu, anunță CAPITAL. Aceasta susține că PSD-ul nu va lăsa Guvernul condus de Ludovic Orban să voteze articolul care prevede majorarea pensiilor cu doar 14%, ci vor opta pentru majorarea pensiilor cu 40%. În opinia deputatului, Guvernul are banii necesari pentru această mărire, iar decizia de a nu majora pensiile este una „inacceptabilă”.

Totodată, aceasta a mai precizat că majorarea cu 40% este dreptul pensionarilor, iar social democrații nu vor lăsa Guvernul condus de orban să ”le ia vârstnicilor” acest drept câștigat prin lege. Din acest motiv, parlamentarii PSD vor respinge articolul care prevede majorarea pensiilor cu doar 14% și vor vota revenirea la creșterea punctului de pensie cu 40%.

Premierul Ludovic Orban spune că are intenția creșterii pensiilor, dar dacă nu e bazată pe o creștere economică solidă se poate transforma „într-un cadou otrăvit”, arată JURNALUL NAȚIONAL. „Orice discuție legată de orice cheltuieli publice nu se poate baza decât pe date economice certe sau pe prognoze făcute de entități extrem de serioase, cu competența necesară. Ca atare orice creștere venituri în sectorul public sau orice cheltuială suplimentară nu poate fi fundamentată decât pe o reluare a creșterii economice și un ritm de revenire rapid”, spune Ludovic Orban, despre o eventuală creștere a pensiilor.

În timp ce unii români se bucură de pensii speciale de mii de euro, aproape un milion de pensionari din România trăiesc din indemnizația socială, informează ROMÂNIA LIBERĂ. Potrivit ultimelor date centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 949.296 de persoane în luna august.  

În ceea ce îi privește pe pensionarii din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 262 de lei, potrivit GÂNDUL. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj – 307 lei, Bistriţa-Năsăud – 300 lei şi Hunedoara – 295 lei. Legat de numărul persoanelor care primesc aceste sume, cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – 35.279 şi în judeţele Suceava – 32.216 pensionari, Iaşi – 28.575 şi Dolj – 27.796.

Ludovic Orban a făcut declarații și despre o posibilă înghetare a salariului minim, anunță REALITATEA. El a spus că acest lucru nu se va întampla în anul 2021. „Nu va îngheţa salariul minim, dar creşterea salariului minim se va baza pe nişte fundamente economice. Aici trebuie luat în calcul indicele de productivitate, pentru că poţi să creşti salariul dacă creşte productivitatea. Sigur că mi-aş dori să putem să o facem la nivel de ramură, odată şi odată.”, a afirmat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută duminică, la Bistriţa.

„O creştere artificială a salariului minim cum a făcut PSD-ul poate duce, până la urmă la pierderea de locuri de muncă pentru că sunt companii care se relochează, cum s-a întâmplat. S-au relocat în Serbia unele companii pentru că acolo mâna de lucru este mai ieftină, sau s-au dus în Moldova”, a precizat premierul, citat de ADEVĂRUL.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat, după ce euro a atins, la sfârșitul săptămânii trecute,  maximul istoric în raport cu leul. Liderul social democrat estimeazą că liberalii vor trece lamajorări de taxe. „E clar, avem revenire economică: numai că e în dublu V, de la Werner Iohannis! Euro a doborât azi un nou record istoric, un gest simbolic pentru guvernarea liberală în care se întâmplă numai lucruri fantastice. Sunt convins că românii care plătesc facturi sau rate lunare la credite apreciază acest nou succes al filozofiei fiscale promovată doar prin istericale.

Dar asta nu este, din păcate, singura veste proastă pentru români. Ministrul care îngroapă sistematic România prin împrumuturi aberante ne spune că în 2021 urmează consolidarea fiscală. Ca să traducem pe șleau, asta înseamnă că, de la anul, liberalii încep majorările de taxe si impozite! Deci, Guvernul Orban ne anunță ca austeritatea începută în acest an prin sutele de mii de locuri de muncă pierdute pentru economie se va accentua la anul prin creșterea taxelor, care va lovi în toți românii“, a declarat Marcel Ciolacu, citat de COTIDIANUL.

Consiliul Fiscal pledează pentru creșteri de venituri la buget, însă asta nu înseamnă neapărat taxe și impozite. Creșterile de taxe și impozite cu atât mai mult sunt neavenite în condiții de declin al economiei și de fragilitate, care vor continua și în 2021, consideră Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, citat de CAPITAL. ”Noi ce vrem este să nu creștem cheltuieli permanente, să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma”, spune Daniel Dăianu. ”Nu poți să-ți asumi în mod responsabil o creștere cu 40 la sută a punctului de pensie”, a subliniat el.

”Eu sper că nu se va inversa această decizie, care a fost luată cu dificultate, de a crește pensiile cu 14 %”, a adăugat Daniel Dăianu, referindu-se la intenția parlamentarilor de a modifica ordonanța de rectificare bugetară și de a reintroduce creșterea pensiilor cu 40 la sută.


Comentarii

ariciul Cadou otravit?Ba nenicule si PSD-ei si PNL-ei si care mai sunteti in puii mei,de la salariile fufelor si soferilor vostri ori maturatoarele de prin birourile voastre care fura detergentii sii duc acasa Si pana la mancarea ieftina si alte cadouri otravite ce vi leati facut singuri ,plus maririle de salarii ,basca sporurile nesimtite si pensiile speciale,ba astea sunt cadouri otravite.Pensiile sunt un drept obtinut dupa multi ani de munca ,pentru cei care chiar au muncit.Si aia care au muncit si cei care inca mai muncesc,daca au inchis ochii si se fac ca ploua la cei care freaca PULA si se fac a munci,aflati ca La pensie se vor lauda la fel ca boi care ati dus jugul,si vor rade pe ascuns ori chiar in fatza ca ...Ei sau descurcat .Cinste si onoare celor care au tras din greu pentru pensia lor.va scuip in fatza pe voi pupinciuristi de sefi ,care vati ascuns in dosul lor cand era vorba de munca si responsabilitate,sa ma ierte bunul Dumnezeu dar intrucat nu meritati nici un scuipat sa stric pe voi,Sa aveti tihna vantului la batranete,fiindca de stat ati stat si ati frecat pula la tinerete.

8 septembrie 2020 9:55

@ovi Da mai @ovi imputit de votant si postac Psd-ist nici pensionari nu il voteaza,,,de unde sti tu postac Psd-ist ca nu il va vota,,,pe Psd il mai voteaza,,,niste jeguri,,,bolnavi mintali,,escroci,,immbecili,,,daca deschid ochii si vad ca su facut pana acum Psd poate nu ii mai voteaza nici 5%,,,ci promisiuni si minciuni nu obti voturi,,,Psd in totdeauna a facut asa in interez electoral promitea inainte de alegeri mariri de tot felul dar cat au fost la guvernare au furat doar pt ei restul a fost minciuni si promisiuni...asa ca mars la cotet cu cumentariul tau .

8 septembrie 2020 7:47

ovi Orbane, ai tutut un cal in kizda, nici pensionarii care erau impotiva psd nu te mai voteaza, asa ca ar fi bine sa pleci , ai usa deschisa baiete.

8 septembrie 2020 7:25

v Din pacate d-le Marin Caragea aveti mare dreptate, dar sint putini care judeca ca dvs. Cred ca Romanii au o "placere" sa fie condusi de straini, De acestia asculta si-ii considera mai buni conducatori decit pe Romani. Toti Romanii, ii considera pe ceilalti Romani niste hoti si le gasesc diverse defecte, iar strainilor, indiferent ce fac le gasesc scuze, ca Romanii sint de vina

6 septembrie 2020 23:38

Marin Caragea Bogdan Aurescu (Goldstein), ministrul de externe. Baranga (noul sef al institutiei de combatere a spalarii banilor) Eduard Helvig (seful politiei secrete. SRI), toti din familii evreiesti de buna reputatie, Un presedinte german (Iohannis) si un prim ministru ungur, Orban Ludovic... un popor de dobitoci care asculta si nu intreaba - avem absolut tot ce ne trebuie pentru a merge din victorii in victorii!

6 septembrie 2020 21:20

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.