În urmă cu 3 ani, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie G.E. Palade Târgu Mureș au înființat un consorțiu universitar al cărui scop a fost crearea unui Centru Cochrane în țara noastră care a fost aprobat la data de 6 februarie 2020.

Reprezentanții Cochrane România, organizație prestigioasă – reper internațional în medicina bazată pe dovezi –, solicită modificarea protocolului terapeutic pentru tratarea pacienților internați și diagnosticați cu COVID-19. Specialiștii în medicina bazată pe dovezi susțin că atât Lopinavir – Ritonavir, cu denumirea comercială Kaletra, cât și Hidroxiclorochina, cunoscută sub numele de Plaquenil, au un număr crescut de efecte adverse, iar presupusele beneficii în urma tratamentului lipsesc, conform studiilor publicate recent.

Specialiștii spun că în condițiile unor dovezi discordante, medicina bazată pe dovezi ne sugerează să analizăm eficiența unei terapii pe baza trialurilor randomizate și a meta-analizelor de trialuri randomizate.

În acest context, specialiștii Cochrane România solicită eliminarea de urgență a acestor două medicamente și modificarea Ordinului nr. 487/23.03.2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-COV-2. Ordinul a fost semnat pe vremea fostului ministru Costache iar Nelu Tătaru avea obligația să îl actualizeze.

Integral pe Curentul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.