Preşedintele Klaus Iohannis a avut luni o întâlnire cu mai mulţi specialişti şi membri ai Guvernului pe tema vaccinării anti-COVID. Şedinţa s-a ţinut la Palatul Cotroceni iar preşedintele Klaus Iohannis împreună cu miniştrii Marcel Vela, Nelu Tătaru şi Nicolae Ciucă au discutat despre strategia care trebuie aplicată în perioada următoare, astfel încât vaccinul să fie distribuit populaţiei cât mai repede, anunță ANTENA3.
„Strategia de distribuţie va ţine cont de condiţiile specifice de stocare şi transport necesare pentru fiecare vaccin în parte, MApN fiind cel care va asigura gestionarea depozitului central precum şi a celorlalte şase depozie regionale, de unde se va face distribuţia către centrele de vaccinare locale fixe şi mobile. (...) Vaccinurile, odată aprobate de organismele internaţionale, sunt sigure, sunt eficiente şi reprezintă singura soluţie viabilă de a pune capăt acestei pandemii“, a conchis preşedintele.
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID care se va desfășura la nivel național, a explicat, citat de EVENIMENTUL ZILEI, care sunt persoanele care vor primi cu prioritate vaccinul când acesta va sosi în România. „Categoric, persoanele vulnerabile, ceea ce înseamnă persoane peste 65 de ani și persoane cu boli cronice, începând de la boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, obsezitate, diabet zaharat, neoplazii, cancere, sunt boli prioritare care îi poziționează pe pacienți în primele categorii ca beneficiari ai campaniei de vaccinare.
Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit despre campania de vaccinare împotriva coronavirusului, susținând că oamenii trebuie să știe că nu va fi folosit nimic ce nu prezintă siguranță și dând detalii despre vaccinarea în sine, anunță COTIDIANUL. „Atunci când va ajunge vaccinul în România se va comunica, se va explica, va fi totul transparent, nu va fi nimic lăsat sub semnul îndoielii. Atenție, nu suntem singuri, ce folosim noi va folosi toată Europa.
Să înțeleagă lumea, nici guvernul francez și nici cel german nu vrea să facă vreun rău populației.Achiziția vaccinului anti-Covid este europeană, nu se va achiziționa ceva care nu prezintă siguranță. Studiile arată că aceste vaccinuri vor fi sigure și vor putea fi administrate fără probleme. Niciun medicament nu trece fără să aibă posibile efecte secundare, dar nu vorbim de probleme majore”, a spus Arafat.
Întrebat cum funcționează vaccinul anti-Covid, Arafat a explicat, citat de ADEVĂRUL, că pentru a întrerupe rata de răspândire e nevoie ca 70% din populație să fie vaccinată și că va exista cel mai probail o perioadă în care se va merge în paralel cu măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. Mai mult, șeful DSU spune că revenirea la o viață normală se va face mai rapid dacă oamenii vor accepta să se vaccineze, precizând că nu este obligatoriu.
„După prima injecție, e o perioadă până corpul tău face anticorpi împotriva virusului. Mai trebuie inclusiv o injecție de rapel la unele dintre vaccinuri. Dacă nu o faci, prima injecție devine ineficientă. Dacă vrei să întrerupi rata de răspândire, trebuie să vaccinezi 60-70% din populație, iar acest lucru va dura peste tot în lume. Cu cât numărul celor care vor accepta vaccinarea este mai mare, cu atât revenirea la o viață normală este mai rapidă. Totul depinde de cei care vor fi de acord să se vaccineze”, a conchis Raed Arafat.
Alte articole pe același subiect
- Leacul pentru coronavirus ar fi fost găsit de o companie din USA. Reacția lui Raed Arafat
- Până la jumătatea anului viitor nu se va întâmpla. Răspunsul care bulversează România
- Vaccinul, mai eficient decât imunizarea naturală, susține o expertă care afirmă că oamenii pot fi infectați de mai multe ori cu COVID-19
- Arafat, despre al doilea val de Covid: Dacă nu ne vaccinăm de gripa sezonieră, vom avea două boli care ucid
- Rafila: Dacă nu vom găsi un vaccin eficient anti-Covid-19, atunci imunizarea se va face prin boală / România a făcut precomandă pentru un vaccin
- Cei care neagă existența virusului o fac fie din necunoaștere fie din frică, susține Iohannis
Comentarii
Uta dar de ce nu le facem la un sediu de partid ,stii matale care ,ala a lu matale si unii ii poti vaccina cu ....apa ,altii cu alcool !!!!
24 noiembrie 2020 12:17
v Ba Ghiolbanis, ai uitat ca au fost demolate majoritatea fabricilor Romanesti, iar acuma au mai ramas niste mici alimentare, chioscuri de ziare si mici ateliere cu putini salariati, etc. Avind in vedere ca unele vaccinuri trebuie depozitate la -70 de grade este imposibila o vaccinare la locul de munca. Si la circumscriptiile medicale o sa fie greu sa-i anunte pe toti si acestia sa vina laora si ziua planificata.
24 noiembrie 2020 0:07
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Praf în ochi, după instalare. Coaliția nu are majoritate pentru a reduce Parlamentul la o singură Cameră
29 decembrie 2020 13:05AUR cheamă la anarhie, chiar de la tribuna Parlamentului
24 decembrie 2020 11:30Sondaj: Pe cine ar prefera românii pentru funcţia de prim-ministru. Surpriza de pe primul loc
23 decembrie 2020 11:53Cine este Anca Dragu, prima femeie care va conduce Senatul României
22 decembrie 2020 11:09Senatoarea Diana Şoşoacă, acuzaţii grave: „Se pregăteşte internarea mea cu forţa”
21 decembrie 2020 7:54Editorial
La 30% capacitate de funcționare, restaurantele nu sunt rentabile și se vor închide natural
Dacă restaurantele sau teatrele merg la 30% din capacitate, e posibil să se reînchidă sau să nu se deschidă deloc. De ce? Ce rentabilitate economică pot ele să aibă? O parte din cheltuieli sunt fixe și nu se acoperă dintr-o...