Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Tribunalul Braşov, din probele administrate a rezultat că, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, în jurul orei 24,00, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, tânărul a intrat într-un bloc din municipiul Săcele, unde a agresat o femeie, în vârstă de 65 ani, care dormea în casa scării într-un aşternut improvizat. Aceasta a decedat în urma violenţelor.
Inculpatul nu a declarat nimic în cursul urmăririi penale şi nici în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi nu a formulat contestaţie, precizează sursa citată.
Integral pe Agerpres
Alte articole pe același subiect
- Braşov: Tânăr de 24 de ani - reţinut în cadrul investigaţiilor privind femeia găsită decedată pe scara unui bloc din Săcele
- Brasov: Crimă sau moarte naturală la Teliu?
- Rute ocolitoare pentru Valea Prahovei şi Braşov
- Expertiza psihiatrică în cazul femeii din Braşov care şi-a ucis bebeluşul : Autoarea crimei nu a avut discernământ
- Bebeluş mort şi trei adulţi răniţi, într-un accident petrecut la ieşirea din Săcele
- Cutremur ciudat la Brașov. Ce magnitudine a avut seismul
Comentarii
v Ghiolbanis trebuie sa-l decoreze deoarece a scapat tara de doi terchea-berchea (baba si el)
25 noiembrie 2020 23:17
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
CCR discută sesizările AUR asupra Hotărârii Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîţu
26 ianuarie 2021 7:31La o săptămână de la acuzare, DNA face următorul pas în dosarul în care Tăriceanu este acuzat de luare de mită: Îi schimbă calitatea din suspect în in
25 ianuarie 2021 14:12Fostul șef al Astra Asigurări, Radu Mustățea, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru delapidare
25 ianuarie 2021 12:55Dosarul „10 august” ar putea fi mutat şi de la Tribunalul Bucureşti, după ce a fost amânat şi plimbat între instanţe
22 ianuarie 2021 18:13Stelian Ion, despre Secţia specială: Ideea că avem o problemă de corupţie generalizată la nivelul magistraţilor e greşită
22 ianuarie 2021 12:13Editorial
8 observații din România „neoficială”. De la redeschiderea școlilor la relaxarea măsurilor și faptul că nu ne pasă de fapt de morți
Trăim într-o Românie Oficială – așa cum ne-o prezintă autoritățile și bună parte din media – și o România Neoficială, unde știm că o să ai probleme la serviciu dacă spui că e plin de COVID la locul de muncă sau...