România trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici drept principal atu în atragerea de investiţii, iar singura noastră şansă la un viitor mai bun este reforma reală a Educaţiei şi Sănătăţii, a declarat, joi, la evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Dragoş Petrescu, coordonator în cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

"Apreciem în mod pozitiv faptul că Guvernul doreşte, prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nr.), să promoveze investiţiile şi să sprijine crearea de noi locuri de muncă. Nu ne este, însă, clar, ce tipuri de finanţări vor fi disponibile pentru mediul privat, către ce tipologie de proiecte vor putea merge acestea, sub ce formă - credite sau granturi - sau ce mix de instrumente de finanţare aveţi în vedere pentru antreprenori. Aş reaminti aici propunerea Coaliţiei pentru Dezvoltarea României de înfiinţare de urgenţă a unei Bănci de Dezvoltare a României, o condiţie esenţială pentru accesarea pachetelor de finanţare existente şi propuse la nivelul instituţiilor europene în scopul acoperirii necesităţilor specifice României. România trebuie să înceteze să mai aibă salarii mici drept principal atu în atragerea de investiţii", a spus Petrescu.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.