Arhiepiscopul Tomisului intră în conflict și cu oficialii Uniunii Europene. Înaltpreasfințitul Teodosie critică extrem de dur recomandarea oficialilor de la Bruxelles, ca slujbele de Crăciun să aibă loc exclusiv online sau să fie televizate.

Acesta spune că niciun credincios adevărat nu va accepta ca, în ziua în care se sărbătorește nașterea lui Isus Hristos, bisericile să aibă lacătul pe uși.

Forul Executiv al Uniunii Europene se pregătește să publice astăzi o inițiativă potrivit căreia slujbele de Crăciun să fie urmărite de către credincioșii din întreaga Uniune Europeană online, sau la televizor.

Deocamdată, această informație a fost furnizată de surse, și publicată de cotidianul italian Corriere Della Sera.

Motivul pentru care Comisia Europeană ar putea lua astfel de decizii este faptul că se teme de un al treilea val de coronavirus, care ar urmă să înceapă după srăbătorile de iarnă. Tocmai de aceea, președintele Forului European spune că ar trebui să învățăm din greșelile din trecut pentru a nu ne confrunta cu o astfel de situație după Crăciun.

Zilele trecute, în contextul Sărbătorii Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Tomisului spunea că are semnale de la premierul României pentru reluarea slujbelor în biserici.

În acest moment, pe tot teritoriul României, slujbele se țin în aer liber. Iar Înaltpreasfințitul Teodosie susținea că temperaturile scăzute îi îmbolnăvesc atât pe preoți, cât și pe credincioși. Motiv pentru care a făcut nenumărate apeluri către autorități pentru a redeschide bisericile.

U.E. ar putea impune astăzi noi restricții pentru Sărbători
Noi măsuri împotriva pandemiei ar putea fi impuse chiar de la Bruxelles. Astăzi la prânz, Colegiul Comisarilor va propune posibile măsuri care vor viza în special perioada Sărbătorilor.

”E o zi importantă pentru întreaga Uniune Europeană în ceea ce privește pandemia. Colegiul Comisarilor va analiza principalele propuneri ce vor veni către statele membre cu privire la sărbătorile de Crăciun.

Vor fi probabil mai multe recomandări ce vor viza modul în care ar trebui să se comporte cetățenii europeni în preajma sărbătorilor. Vorbim despre un val pandemic în desfășurare la nivelul Uniunii Europene. Cel mai probabil, principalele direcții vor viza modul în care se vor întâlni oamenii de sărbători, să limiteze cât mai mult aceste întâlniri, va fi, cel mai probabil, apelul venit dinspre Comisia Europeană.

De asemenea, vor fi și referiri la slujbele de Crăciun, cât mai limitate, dacă se poate mutarea lor în online sau oricum, distanțarea să fie păstrată.

În ceea ce privește petrecerile ce au loc în corporații sau în firme, acestea ar trebui fie mutate în online, fie amânate pentru Crăciunul următor.

Sunt mai multe astfel de propuneri, ce vor fi analizate miercuri la prânz în Colegiul Comisarilor și urmează să fie prezentate, mai apoi, de Comisarul de Sănătate în întreaga Uniune Europeană.

Din nou vorbim doar despre sfaturi pentru a evita o creștere a numărului de cazuri în întreaga Uniune Europeană”, a declarat Sabina Iosub, realizator BE EU, pentru Antena 3.


Comentarii

Oltean Pentru manifastarile de ura fata de soarta si vietile romanilor, IPS Teodosie ar trebui urgent pensionat de cat BOR. Este total depasit de situatie' nu vede altceva decat fanatism religios, demn de un imam din Orientul Mijlociu, nu de un conducator religios crestin.

3 decembrie 2020 4:36

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.