La doar câteva zile după ce și-a preluat mandatul de senator și, ca urmare a înțelegerii avute cu cei de la PNL și UDMR, Anca Paliu Dragu (USR- Plus) a devenit președinte al Senatului, aceasta a demarat proiectul prin care să reducă Parlamentul la o singură Cameră, iar numărul total al aleșilor să nu depășească 300 de parlamentari.

Anca Dragu, al doilea om în stat,  a demarat procedurile de constituire a unei comisii speciale care să ducă la îndeplinire rezultatele referendumului consultativ organizat de Traian Băsescu, în anul 2009. JURNALUL NAȚIONAL susține că șansele de reușită ale proiectului sunt zero, având în vedere că, pentru adoptarea unei astfel de modificări constituționale majore, este nevoie de o majoritate calificată în Parlamentul României, de două treimi din numărul total al senatorilor și deputaților aleși pe data de 6 decembrie.

 Revizuirea Constituției și organizarea unui referendum pot fi inițiate de o majoritate de două treimi din numărul total al deputaților și senatorilor. Acest lucru înseamnă că la proiectul dezgropat, acum, de Anca Dragu, trebuie să achieseze 310 parlamentari. USR-PLUS are doar 80 de parlamentari, iar, presupunând, prin absurd, că acest demers este convenit cu cei de la UDMR și PNL, Coaliția are în acest moment doar 244 de senatori și deputați.

Nici măcar cu sprijinul Grupului Minorităților Naționale, care numără 18 deputați, majoritatea calificată obligatorie nu ar putea fi atinsă. O reducere a Parlamentului la o singură Cameră, precizează ROMÂNIA LIBERĂ, necesită revizuirea Constituției, întrucât există capitole întregi din Legea Fundamentală care fac referire la bicameralism, la statutele senatorilor și deputaților, la atribuțiile plenului reunit al Camerelor, precum și la raporturile Executivului (Guvern și Președinte) cu Parlamentul.

Partidele din coaliţia de guvernare au planuri mari în ceea ce prieşte revizuirea Constituţiei, în programul Cabinetului Cîţu fiind trecute mai multe obiective care vizează modificarea Legii fundamentale, de la interdicţia candidaturii persoanelor condamnate penal definitiv la schimbarea modului de alegere a judecătorilor Curţii Constituţionale, amintește ADEVĂRUL.

Primul mare obiectiv din programul de guvernare este trecerea de Parlament a iniţiativei cetăţeneşti „Fără penali în funcţii publice”, pentru ca ulterior să fie organizat referendumul pentru revizuirea Constituţiei astfel încât să existe interdicţia candidaturii în administraţia locală, pentru Parlament sau pentru funcţia de preşedinte al României a persoanelor condamnate definitiv la închisoare, afirmă EVENIMENTUL ZILEI. Promisiunea guvernanţilor este ca referendumul pentru schimbarea Constituţiei să aibă loc în primele trei luni după încetarea pandemiei de COVID-19.

De asemenea, pentru a implementa referendumul din mai 2019, Puterea vrea ca în Constituţie să fie prevăzut faptul că prin OUG nu pot fi modificare legile de organizare judiciară şi nici cele care stabilesc infracţiunile şi pedepsele. Mai mult, guvernanţii ar vrea ca în Constituţie să fie stabilit şi faptul că ordonanţele de urgenţă pot fi atacate la CCR şi de alţi actori instituţionali, nu doar de Avocatul Poporului, însă nu e clar cine ar fi acei actori instituţionali.

Al treilea obiectiv este reformarea CCR „în sensul eliminării acelor factori care au condus la politizarea deciziilor acestui organism fundamental într-o democraţie”. Guvernanţii ar trebui să se grăbească în acest caz, deoarece în 2022 are loc numirea a trei judecători noi, fiindcă vor ajunge la final de mandat Valer Dorneanu, Daniel Morar şi Mona Pivniceru, arată GÂNDUL.

Nu în ultimul rând, partidele din coaliţie vor formarea unei comisii parlamentare care până la sfârşitul lui 2021 să vină şi cu alte propuneri privind revizuirea Constituţiei. Important de menţionat, susține ADEVĂRUL, e faptul că, pentru a revizui Constituţia, forma proiectului final trebuie să treacă cu două treimi în ambele Camere, ceea ce înseamnă că va fi nevoie şi de sprijinul PSD, partidele aflate la putere având susţinerea a doar aproximativ 55% dintre parlamentari.


Comentarii

Popescu Viorel Va somez sa faceti sa dispara poza cu grasa aia porcina, ca am deja cosmaruri si risc sa dau în "pandemie" si sa-mi puna aia camasa de forta si sa ma intubeze la Bals!

18 ianuarie 2021 22:25

Titus Parjolescu Ia hai sa le reducem noi "amprenta carbon", sa vedem care mai sufla (în frunte cu Barna si cu Dacian-Romanian)!

15 ianuarie 2021 21:14

Popescu Viorel Da, aveti dreptate, si mama e o EURO-scroafa patenta, stapâna pe corpul ei (ma mir ca nu m-a avortat pre- sau post-natal), dar hidosenia aia din poza întrece orice masura, e o ofensa la adresa trecatorilor, un pericol pentru trafic si trebuie declarata infectata, bagata URGENT în carantina si intubata!

15 ianuarie 2021 21:09

Popescu Viorel Va rog sa eliminati articolul asta, ca doar când o vad pe scroafa aia încruntata din poza ma ia cu coletz si-mi vine sa vars. Multumesc pentru întelegere.

13 ianuarie 2021 18:33

@ Nicolae Rabega Ba , sunt puturosi si iresponsabili ! Un cetatean responsabil nu protesteaza stand acasa sau la birt langa pahar, ci merge la vot avand posibilitatea sa-si anuleze votul, o adevarata palma data partidelor politice.Neprezentarea la vot poate fi interpretata in fel si chip, anularea voita a votului indica clar pozitia votantului.

6 ianuarie 2021 21:11

@v Mai, dar mare bou te-a facut ma-ta! Tu stii cand se "plimbau" hitleristii"?"nazistii" prin Romania? Pana la 25 octombrie 1944. Iohannis s-a nascut in 1959, mai tembelule. Stii unde era Iohannis in 1944? Dar, tu stii unde erai? Nici macar acolo unde vreau sa te trimit, adica in p*z*a ma-tii!

5 ianuarie 2021 18:51

Pentru tovarășul Popescu Viorel, ”care este”! ....”Totusi lucrurile nu se opresc doar aici, gestul in sine trebuia facut, chiar daca este cu slabe sperante de realizare”. ......... Totusi lucrurile nu se opresc doar aici, gestul in sine trebuia facut, chiar daca sunt slabe sperante de realizare” Viorele, observi diferența?

5 ianuarie 2021 8:13

Laszlo Fuleki Si sa iesim înn strada si pentru Referendumul ala cu EURO-bulangii elghebete-ORL, sa nu puna laba pe copii.

3 ianuarie 2021 21:52

@v Hai sa sugem EURO-poolla cot-labot si sa #REZISTAM!

3 ianuarie 2021 10:26

Popescu Viorel Sper s-o reduca-parlamentar si pe purceaua aia din poza, ca-ti vine sa borasti doar când o vezi!

3 ianuarie 2021 10:23

Novicioc E corecta reducerea parlamentarilor conform referendumlui din 2009

31 decembrie 2020 8:49

@v Micutule si permanentule tembel, a fost o promisiune electorala si prin urmare trebuia pusa in aplicare. Ca reuseste sau nu, depinde de cati tembeli ca tine vor vota contra.

30 decembrie 2020 13:12

v Madam Draghe poate sa se duca de mina cu Dancila, Tzurcana si alte fiinte de acelasi fel. Este mult mai grav ca sint oameni care i-au sustinut fara sa se gindeasca. Cum poate cineva sa creada ca un parlamentar sa voteze sa-si taie singur creanga de sub picioare, sau un magistrat sa-si reduca veniturile, etc.

30 decembrie 2020 0:28

cam asta e ! Daca nu se arunca " praf in ochi" se spunea dece nu se pune problema reducerii numarului de parlamentari. Nici cum nu e bine.Principal este a avea subiecte de asternut pe hartie.

29 decembrie 2020 14:42

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.