Părinții și bunicii vor să îi protejeze pe cei mici de vreme urâtă și la propriu și la figurat. Însă mișcarea în aer liber, zilnic, este una dintre regulile sănătății optime. Indiferent de vârstă și de anotimp, avem nevoie de aer curat și de lumina soarelui. Iată câteva idei despre cum să faci ieșirile în natură cu cei mici mai plăcute și când e vreme urâtă observate la nemți.

”Cu hainele potrivite, o plimbare este plăcută pe orice tip de vreme” îmi spunea un prieten neamț, explorator la Polul Nord. Iar asta se pare că îi ghidează pe nemți, obișnuiți – ce-i drept cu vremea capricioasă, să se bucure de aer curat indiferent de câte grade sunt afară. Locurile de joacă din Germania sunt de poveste. Sunt construite de artiști, arhitecți în general din lemn, oțel și au la bază nisip. În multe cazuri sunt în zone cu copaci. Copii indiferent de vârste (chiar și cei până într-un an) găsesc o mulțime de activități de făcut, se cațără, merg pe frânghii, își optimizează echilibrul, se dau în leagăne. Pe topogane urcă și în sens invers. Și toate acestea, repet indiferent de vreme.

Integral pe Ce se intampla doctore



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.