Donald Trump va fi supus unei noi proceduri de punere sub acuzare - a doua din mandatul său. Este o premieră absolută în istoria Statelor Unite, ca un președinte să treacă prin două astfel de proceduri într-un singur mandat. Deși este greu de crezut că va fi suficient timp să fie dusă la final, în cele șapte zile rămase.

Vicepreşedintele Statelor Unite Mike Pence a refuzat să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane pentru a-l înlocui pe preşedinte. A fost răspunsul său la ultimatumul dat de președinta Camerei Reprezentanților, care i-a cerut să-l declare pe Trump inapt să-și îndeplinească atribuțiile.

"Consider că un astfel de act nu este în interesul naţiunii noastre şi nici nu corespunde Constituţiei", i-a scris Mike Pence preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, chiar înainte de un vot în camera inferioară a Congresului asupra unei rezoluţii ce solicită utilizarea acestei pârghii inedite în istoria politică americană.

Integral pe Digi24



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.