De când și-a început mandatul de ministru al muncii și protecției sociale, Raluca Turcan s-a lansat într-o adevărată cruciadă împotriva modului de acordare a ajutoarelor sociale, solicitând anchete sociale și vorbind despre cum „cei care pur și simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duși în spate de oamenii harnici”. E o veche retorică de pe vremea lui Traian Băsescu, scrie Victoria Stoiciu, coordonatoare de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. În același timp, guvernanții nu suflă o vorbă despre companiile și bogații despre care-și ascund profiturile și averile.

Există două tipuri de comportamente ale oamenilor politici care nasc în mine o indignare profundă.

Primul e cel al omului politic împopoțonat în haine valorând cât salariul pe un an al unui român obișnuit și care se arată preocupat de săraci și de binele acestora. E ca și când lupul, căruia nu i s-a uscat bine sângele rămas pe bot de la mieii sfâșiați mai devreme, ar veni la turma de oi și le-ar vorbi oilor de câtă grijă poartă el turmei.

Integral pe Libertatea



Comentarii

xyz Hai mai repede cu eliminarea Legii "REVOLUTIONARILOR" de carton, si cu desfiintarea pensiilor lor nenorocite/nemuncite de "rivolutionar" - amante, frati, fini si nasi, amici de partid, vecini de pahar, care seaca Bugetul Tarii de 31 ani cu beneficii strigatoare la cer. Romania are Politie, Armata, SRI, STS, DNA, care apara Statul, cine sunt acesti bagabonzi de "rivolutionari" care nu se mai termina ?!

20 ianuarie 2021 11:16

Novicioc Hai mai repede cu eliminarea pensiilor speciale

20 ianuarie 2021 8:10

v Nu cred ca Tzurcana este cea mai indreptatita fiinta sa ne spuna ca sint unii care nu lucreaza ci doar asteapta ajutoare de la stat. Astept si masuri in acest sens (de ex sa fie anchetati cei care elibereaza tot felul de adeverinte scutiri, etc), cei care le primesc si folosesc. In alta ordine de idei, sint tot felul de "avuti" care si-au facut averea doar prin contracte cu statul, dar necinstite. O problema aparte sint cei care si-au facut averea inselind statul prin diverse moduri, dar neplatind cu nimica inselaciunea lor

19 ianuarie 2021 22:20

Adevărat! Nu toți cei ce primesc ajutoare sociale sunt îndreptățiți să le primească, sunt unii care merită ajutați, dar ce facem cu clasa politică? Salarii speciale, pensii speciale, membrii în consiliii de administrație, ...s.m.d.. Uitați-vă, a început prigoana directorilor de școli/liceie. După pricipiul celor de la PNL, USR-PLUS putem afirma, fără să greșim, că asistăm la PNL-izarea/USR-izarea României? Daca peste 4 ani vor veni alții la guvernare, și vor proceda asemenea actualilor guvernanți ...... să-i vedeți ce vor SCHEUNA!!! Sorin Câmpeanu, a avut o ideie corectă, și anume: ....”Directorii de școli/liceie să fie numiți de către CONSILIILE PROFESORALE”. Dar ce să vezi, l-au chemat TALIBANII din PNL, în frunte cu Rareș Bogdan.......”Ce mă”? Noi nu rupem nimic? Cu ce ne săturăm LIGHIOANELE din PNL? ......... Și uite așa rostogolim moravurile proaste ale clasei politice! Trebuie o clasă nouă politică!! Uitați-vă cum au sărit, ca niște hyene, pe cei de la A.U.R., Priviți această înregistrare https://www.youtube.com/watch?v=j1Npy4uS15w, realizată la cloaca TV a PNL-ului, și vă ”minunați”.

19 ianuarie 2021 14:14

Lute Ce pretentie aveti la copila asta de 20 de ani ,nu are minte ci numai cur !!Cum sa judeci cu asa cur de cap ce e asistat social si politician si nu numai ,excroc si corupt,e o tema prea grea pentru ea,asa ca tarage pe astia mici !!

19 ianuarie 2021 13:44

doru Problema nu sunt bogatii "harnici si cinstiti" (dimpotriva, sunt exemplu de urmat), ci imbogatitii politic, peste noapte, prin furt din banul public si care cand sunt condamnati fug cu complicitatea autoritatilor in tari exotice, fara a se mai recupera prejudiciul produs statului roman. Aici e buba!

19 ianuarie 2021 10:53

noi "asistatii sociali" sunt niste puturosi, care, n-au muncit o ora in viata lor, si, nici n-o s-o faca, decat, daca, Guvernul pune controalele calificate pe puturosi, si pe medicii care le-au eliberat adeverinte de handicapuri - majoritatea inexistente. Cat despre "boagtii" care bla, bla, astia au muncit pt ca sa produca bani, si parintii lor, si bunicii, si continua sa munceasca din greu, caci banii nu se fac din puturosenie.

19 ianuarie 2021 10:37

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.