Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că decizia Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) privind relaxarea măsurilor restrictive a fost o formalitate, în condiţiile în care indicatorii au fost stabiliţi prin hotărâre de guvern.

"Indiferent de opinia pe care o are oricine, în primul rând trebuie să respectăm legea. Şi de aici vine puţin confuzia care a fost în spaţiul public, pentru că în lunile de început ale pandemiei, martie-aprilie-mai, atributul Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă şi, respectiv, ale comitetelor judeţene erau mai largi decât sunt acum în lege. În sensul că, la atingerea anumitor indicatori, hotărârile şi ale CNSU şi ale Guvernului spuneau: comitetul municipal sau judeţean poate decide. Între timp, legislaţia a evoluat şi în acest moment, prevederile sunt absolut clare. Indicatorii sunt foarte clar stabiliţi şi marja de apreciere a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă pe această chestiune este, practic, inexistentă. Deci, noi ne-am întâlnit acolo şi am făcut o formalitate.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.