Noul preşedinte al PNL Făgăraş, Dumitru Flucuş, a anunţat, într-o conferinţă de presă, cine sunt noile achiziţii în organizaţia sa: foşti consilieri ai PSD şi ALDE, dar şi fostul preşedinte social-democrat din localitate. Decizia vine în contradicţie cu mesajul de la centru, care a cerut la sfârşitul anului să înceteze aducerea de traseişti

Deputatul Dumitru Flucuş, care este şi noul şef al organizaţiei PNL Făgăraş, a anunţat, într-o conferinţă de presă de zilele trecute cu cine îşi va întări echipa. Iar aşa-zisele noi achiziţii sunt, de fapt, foşti lideri PSD şi ALDE din localitate, cu toate că mesajele de la centru au cerut încetarea primirii de traseişti..

În primul rând, l-a adus pe Ioan Negrilă, fost preşedinte al PSD Făgăraş până în urmă cu o lună, dar şi candidat la Primărie la ultimele alegeri. Tot din PSD l-a adus pe fostul consilier local Lucian Cupu.

Integral pe Adevărul



Comentarii

v Aceste "miscari" ale unora se intimpla de mult timp, parca ar scrie in cartea lor de munca ca nu pot decit sa ocupe functii de conducere. Noi nu putem face nimic in eliminarea traseismului politic, deci ar trebui sa va hotariti odata. Nu exista sa pleci dintr-un partid de stinga la unul de dreapta. Oare de citi ani va trebuie sa opriti traseismul?

24 ianuarie 2021 16:31

Pute Deja partidul nu mai avea nici o sansa de cand a luat loazele PDL,acum nici atat, ia orice panarama.Aveti soarta PNTCD !!Succesuri !!

24 ianuarie 2021 12:55

Un vecin din Tara Branului Domnule Flucusi, Va veni timpul cand vezi primi suturi in partea posteriora (cur) de la cei care i-ati momit sa vina la voi. Asteptati-va ....

24 ianuarie 2021 10:42

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.