Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a decis, printr-un ordin, ca la nivelul instituției pe care o conduce să nu se mai folosească sigiliul sau ştampila, certificarea autenticităţii şi forţa juridică a actelor fiind date de semnătura ministrului sau a persoanei competente.

Ordinul de ministru este aplicat persoanelor fizice, juridice de drept privat, precum şi entităţilor fără personalitate juridică care nu mai au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente ori înscrisuri depuse la MDLPA, se anunță într-un comunicat de presă al ministerului.

„Dispoziţiile acestui ordin se aplică şi la nivelul instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale aflate în subordinea MDLPA, precum şi la nivelul unităţilor care funcţionează sub autoritatea MDLPA”, se precizează în același comunicat.

Codul Administrativ prevede că, începând cu 1 ianuarie 2020, ştampila este necesară numai pentru proiectele şi actele normative adoptate sau emise de instituţiile sau autorităţile publice enumerate în Constituţie.

Integral pe Realitatea.net



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.