După a doua doză de vaccin ar putea să apară reacții ceva „mai zgomotoase”, care durează cel mult o zi, a avertizat Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală.

„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului. Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare – dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a explicat Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din București, la Digi24.

„Suntem curioși și vom face o testare pe persoane care n-au avut, după a doua vaccinare, decât o ușoară astenie, să vedem care este nivelul de anticorpi după cele zece zile de la rapel, și să facem și la persoanele care au avut o formă mai zgomotoasă, să vedem dacă există și vreo diferență de nivel de anticorpi”, a spus Emilian Imbri.

Integral pe Gândul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.