Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că în momentul de față, în sistemul bugetar, există aproximativ 60.000 de oameni care sunt plătiți cu salariul minim pe economie, iar în sistemul privat avem aproximativ 1,3 milioane de angajați plătiți cu salariul minim pe economie, informează Mediafax.

Într-un an de zile va exista o nouă lege a salarizării unitare, a precizat ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmând că nu mai e foarte mult de lucru la această lege. „Pe fond nu mai avem foarte mult de lucru la această lege (a salarizării unitare – n.r.), dar după ce o finalizăm ne trebuie un consens politic, evident, în coaliția de guvernare și ulterior să începem negocierile cu fiecare categorie socio-profesională. După aceea să trimitem proiectul de lege la Parlament, acolo, evident, vor avea loc dezbateri pentru că nu suntem deținătorii adevărului absolut și într-un final să iasă această lege”, a spus Raluca Turcan, luni seara, la Realitatea Plus.

Potrivit ministrului Muncii, noua lege ar putea fi gata într-un an. „Eu cred că într-un an de zile am putea avea o nouă lege a salarizării unitare și care să fie, într-adevăr, unitară”, a spus Raluca Turcan.

Integral pe Libertatea



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.