"Începând de luni, 1 martie a.c., 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete; capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi", au anunțat reprezentanții CNCAV.
Conforma acestora, programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă și se adresează persoanelor vulnerabile care fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.
"Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro", a mai transmis CNCAV.
Totodată, acțiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel național, până în 10 martie, precum și vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidențiale, medico-sociale și a persoanelor fără adăpost, notează Mediafax.
De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.
Alte articole pe același subiect
- Un medicament şi 35 de vaccinuri – armele în lucru împotriva COVID-19
- În China a început testarea unui vaccin pe oameni. 108 voluntari au primit deja primele injecții
- Veşti bune din China! Un vaccin experimental pentru noul coronavirus dă rezultate. Este oficial
- Coronavirus: Primele rezultate furnizate de testarea unor vaccinuri, aşteptate până în iulie (Biontech)
- Serviciile secrete, cu ochii pe vaccinul românesc anti-Covid
- Unde suntem cu producerea vaccinului la Covid-19
Comentarii
Pute Unde se pot programa la mata ,idiotilor de ce nu incerca inainte de a manca cacat in articole !!??
27 februarie 2021 20:53
pensionar revoltat La Cluj nu ne putem programa , nu au aparut nici un loc Gheorhita.
27 februarie 2021 15:53
Titlul complet de mai jos ecce: Excelent, tovarăși pensioneri, odată cu cercificatul de vaccinat anticovid, vi se înmânează și cel de DECES. Restul, ca în text.
27 februarie 2021 9:55
Excelent, tovarăși pensioneri, odată cu cercificatul de vaccinat anticovid vi se înmânează și cel de Ajutorul de înmormântare, NU, că poate unii dintre voi au aparținători cu dare de mână și nu se mai pun pe drumuri pentru câteva pârlite de mii de roni. Ideea asta măreață a fulgerat în mintea genialului finanțist Florin Cuțu, în aplauzele entuziaste de admirățiune ale tânărului neomarxist Vlad Voiculescu și proaspătului convertit Raed Arahat,
27 februarie 2021 9:50
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
CMBSU a prelungit măsurile pentru Capitală. În vinerea de Florii magazinele vor fi deschise până la ora 20.00
10 aprilie 2021 12:46Paşaportul de vaccinare: Cum va funcţiona, cine îl va cere, unde va fi valabil. Cum devin companiile aeriene noul „vameş mondial”
10 aprilie 2021 9:17Cîțu: De la sfârșitul lunii iulie am putea reveni la normal, fără mască, fără restricții
9 aprilie 2021 15:55Prinţul Philip a murit la 99 de ani. Ce înseamnă Operaţiunea "Forth Bridge"
9 aprilie 2021 14:55Unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la Iași pentru pacienții cu COVID a devenit operațională și primește primii pacienți de la București
9 aprilie 2021 14:26Editorial
Un cost inacceptabil. De ce să acceptăm ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor?
„Un cost acceptabil” numește Dan Barna evacuarea pripită a bolnavilor din Spitalul Foișor din București, transformat, peste noapte, dar fix peste noapte, în spital COVID. Un cost acceptabil. Dar ce este, oare,...