Proprietarii acuză că salvatorii au intervenit târziu, iar incendiul s-a propagat rapid de la o casă la alta.
În urma intervenției, unui pompier i s-a făcut rău și a fost transportat la spital.
Proprietarii caselor arse acuză că pompierii au ajuns la 20 de minute după primul apel. Oamenii se plâng că au fost agresați de polițiști.
”Sunt proprietara casei care arde. Vreau să vă spun că instituțiile nu sunt pregătite pentru secolul 21”, povestește unul dintre proprietarii caselor.
Aceasta acuză că pompierii au ajuns târziu.
”Să știți că au cam întârziat. Nu au apă, sunt mașini cred că 10, stăm de minute bune să ne uităm cum arde casa, fără să facem absolut nimic. Poliția ne-a bruscat, sau jandarmii, că nu știu exact ce sunt, pentru că eu am început să țip să facă ceva!”, mai spune femeia.
”Era ora două și cinci minute când ne-am trezit, vecinii se treziseră deja, erau pe stradă, presupun că ei au chemat pompierii și au venit pe la două jumate. Dar se pare că nu a fost apă, au fost probleme...”, povestește o altă vecină.
Proprietarul casei de la care a pornit incendiul spune că de vină ar fi o priză care a luat foc.
”La fată, acolo, a luat o priză foc. Au venit mai târziu pompierii. Cam în 20 de minute”, declară acesta.
Pompierii se apără
Pompierii dau vina pe presiunea slabă din hidranți pentru intervenția greoaie.
”Ca probleme constatate pe durata intervenției, au fost amplasarea clădirilor foarte aproape sau chiar lipit una de cealaltă și slaba presiune a hidranților exteriori. Probleme la alimentarea cu apă. La sosirea noastră la locul intervenției ardea cu violență exact în centrul grupului de 5 case.
Având în vedere că distanțele erau foarte mici între ele, s-a propagat cu repeziciune”, a declarat unul dintre pompierii care au intervenit.
Singura victimă a fost chiar un pompier, căruia i s-a făcut rău și a fost transportat la spital.
Alte articole pe același subiect
- Bucuresti: Murim ca şoarecii dacă arde Centrul Istoric
- Incendiu de proporţii în Bucureşti. Două hale industriale şi un depozit, cuprinse de flăcări
- Un incendiu a izbucnit în Piaţa Veteranilor din Bucureşti
- Incendiu puternic la un depozit de alimente al unei societăţi comerciale
- Un liceu din Capitală arde! La „Mircea Eliade“ a izbucnit un incendiu în timpul cursurilor
- Un incendiu a izbucnit într-o clădire a Guvernului, de la un aparat de aer condiționat. Personalul clădirii a fost evacuat
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Patru pacienţi COVID-19 au fost aduşi intubaţi cu avionul Spartan de la Bucureşti la Iaşi
18 aprilie 2021 10:10Clotilde Armand: Conducerea RAAPPS distruge voit monumentul Hotel Triumf
17 aprilie 2021 15:49CTP, despre Vlad Voiculescu: Eu nu văd decât eforturi din partea lui de a face cât mai mult rău împrejur, după ce a fost demis
17 aprilie 2021 13:19CEO Pfizer: COVID-19 va „deveni ca gripa” cu ajutorul vaccinurilor
17 aprilie 2021 10:51Trombozele apărute în urma vaccinării cu AstraZeneca împotriva COVID-19 ar fi provocate de o proteină specifică
16 aprilie 2021 21:51Editorial
Cum au picat liderii USR PLUS primul mare test politic al guvernării. Cine câștigă din cearta partenerilor de coaliție
Liderii USR PLUS s-au întors, joi, cu coada între picioare la ședința de guvern, după ce cu o zi înainte au anunțat apocalipsa: retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Câțu din cauza demiterii lui Vlad Voiculescu...