Adrian Alexandrov, soțul fostului ministru PDL al Dezvoltării și Turismului, a intrat, anul trecut, ca acționar majoritar într-o companie care a funcționat ca societate pe acțiuni la purtător și care este implicată într-un megaproiect imobiliar în municipiul Cluj-Napoca.

În anul pandemiei, însă, societatea în cauză, administrată chiar de către o fostă consilieră a deputatei Elena Udrea, a livrat către două instituții publice măști de protecție și combinezoane, fără licitație, prin încredințare directă, iar alte instituții publice au antamat de la aceeași companie materiale de protecție. Care, însă, nu au mai fost livrate, deoarece s-au găsit oferte mai ieftine sau chiar gratuite, obținute prin donații.

Intrată într-un con de umbră, după revenirea din Costa Rica, Elena Udrea părea să fi renunțat cu totul la viața publică și la afaceri și că se va dedica integral creșterii fetiței sale și a rezolvării problemelor judiciare care o copleșesc. Aparent, afacerile Elenei Udrea par să nu mai fie de domeniul actualității, după ce, practic, ANAF i-a radiat de la Registrul Comerțului societatea Agro Green Nana SRL, cea care a administrat, la un moment dat, moșia impresionantă a familiei fostului președinte din comuna călărășeană Nana, și după ce s-a extras din companiile care activează în domeniul privat al transporturilor pe calea ferată din vestul țării.

Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.